UPDATE: Protestul din Bucureşti s-a încheiat după mai mult de patru ore. Oamenii s-au adunat întâi în Piața Victoriei și apoi au plecat în marș spre Palatul Parlamentului. Ei s-au oprit și la Palatul Regal unde au strigat numele M.S. Regele Mihai în semn de respect.
UPDATE: Ajunși în zona Parlamentului, protestatarii au fost întâmpinați de jandarmi, care i-au direcționat pe trotuar, din cauza condițiilor meteo neprielnice și a traficului auto intens: „Am stabilit o zonă de siguranţă şi nu li se permite accesul acestora pe partea carosabilă. Noi îi îndreptăm pe zona parcului Izvor, nu au fost incidente majore, au fost discuţii”, a declarat, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, conform Agerpres.
UPDATE: Aproximativ 3.000 de oameni s-au oprit în faţa Palatului regal, unde au aplaudat şi au strigat „Regele Mihai!”.
UPDATE: 2.500 de protestatari au plecat din Piaţa Victoriei în marş către Palatul Parlamentului.
UPDATE: Aproximativ 1.000 de oameni s-au adunat în Piața Victoriei. Ei și-au pregătit scandările împotriva clasei politice. Totodată, sute de oameni protestează în orașe precum Bacău, Cluj-Napoca, Constanța și Craiova.
UPDATE: Protestul de astăzi de la ora 17:00 a preluat un citat faimos al Majestății Sale Regele Mihai I, de la discursul său din Parlamentul României, care a avut loc în data de 25 octombrie 2011: „Se cuvine să rezistăm prezentului și să ne pregătim viitorul”.
Pentru mine sarbatorile inseamna liniste, nu consum. Linistea mi-o gasesc langa ai mei la masa din bucatarie. Insa anul…
Posted by Tudor Chirilă on Sunday, December 17, 2017
Știrea inițială: Mai mulți protestatari de toate vârstele s-au adunat, recent, în Piața Victoriei, într-un miting spontan.
Cei aproximativ 200 de participanți la acest flashmob (n.r. întâlnire spontană) au venit în Piața Victoriei pentru apărarea legilor Justiției. Cei mai mulți manifestanți poartă benzi negre la gură și la ochi, multe dintre ele puse la dispoziția protestatarilor de organizatori.
Citește și: Legile Justiției între modificări, scandaluri și proteste
BUCURESTI. LIVE Flash mob România redusă la tăcere.#ieripentrurege #azipentrulege
Posted by Rezistenta TV on Sunday, December 17, 2017
Apelul la protest, făcut de organizatori pe rețeaua de socializare Facebook, este diferit față de protestele care au avut loc în ultimele săptămâni:
„Pentru duminică încercăm şi altceva. Haideţi să ne strângem cu toţii la ora 15.00 în Piaţa Victoriei şi să facem cel mai mare flashmob pentru susţinerea Justiţiei. După ce ne strângem, ne punem benzi negre pe ochi şi vom sta în tăcere timp de 30 de minute. Fără să vedem, fără să putem spune ceva. Neputincioşi. Aşa cum va deveni Justiţia în România. Gestul nostru va susţine petiţia ‘Toţi pentru Justiţie’ (…). Mesajul va fi paşnic, puternic şi clar: ‘După adoptarea legilor justiţiei, magistraţii din România vor deveni neputincioşi în faţa furtului, abuzului şi violenţei grupurilor infracţionale din România. Şi la fel vom deveni noi toţi. Opriţi modificarea legilor justiţiei!”, au scris organizatorii pe pagina evenimentului.
Citește și: Opoziția, în rândul protestatarilor
Proteste în București și în țară
Organizatorii au mai anunțat că la ora 17:00 se așteaptă ca bucureștenii să se adune în Piața Victoriei, urmând ca la 18:00 să plece în marș spre Parlament.
În același timp, în Sibiu, oamenii au venit cu geamantane, pe pare au scris mesaje de genul „Nu vreau să fiu produs de export!”. Protestatarii s-au adunat în fața sediului PSD Sibiu.
















































