Constantin Niţă, condmanat la 4 ani de închisoare Q Magazine
Actual

Deputatul Constantin Niță, trimis în judecată pentru trafic de influență

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, sub control judiciar pe cauțiune, pe deputatul Constantin Niță, pentru trafic de influență.
În rechizitoriul procurorilor  se arată că Niță ar fi cerut unui om de afaceri un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de cu primăria unui municipiu. Niță a pretins comisionul în schimbul exercitării influenței sale asupra primarului din municipiu și a promisiunii că va interveni pntru a-l determina să agreeze semnarea și buna derulare a contrctului cu firma omului de afaceri.
Activitățile de exercitare a influenței pe lângă funcționarul public și de efectuare a promisiunii că-l va determina să îndeplinească actele ce intrau în atribuțiile sale de serviciu au fost înfăptuite de inculpatul Niță Constantin în cursul anului 2012.

De asemenea, solicitarea sumei în cuantum de 5% din valoarea contractului a avut loc după inițierea procedurii privind proiectul respectiv, precum și după solicitarea, de către primar, cu titlu de mită, a unui procent de 10% din valoarea contractului, acțiuni ce au avut loc în prima parte a anului 2013.

Potrivit înțelegerii, urma ca suma reprezentând 5% din valoarea contractului (aproximativ 3,4 milioane lei) să îi fie remisă lui Niță Constantin în două forme: parțial în numerar și parțial printr-un contract de consultanță fictiv, ce urma a fi încheiat cu o persoană de încredere din anturajul inculpatului.

În consecință, la data de 21.07.2013, Niță Constantin a primit 30.000 euro de la omul de afaceri, în incinta unui restaurant libanez, dintr-un hotel din București.

De asemenea, la solicitarea lui Niță Constantin, a fost contactată persoana de încredere a acestuia care a propus încheierea unui contract de consultanță cu o anumită firmă, la prețul de 5.000 euro + TVA/lună, care a și fost semnat la data de 2 mai 2013. În baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firmă), reprezentanții omului de afaceri au remis firmei indicate de Niță Constantin, prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, în tranșe lunare, în perioada mai 2013-iunie 2014.

Suma solicitată nu a fost, așadar, achitată integral, ci două tranșe, de 30.000 euro, respectiv 303.118 lei. Sumele au fost folosite, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale organizației județene de partid, la solicitarea lui Niță Constantin.

În cauză, a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatului Niță Constantin până la concurența sumei de 435.823 lei, reprezentând obiectul infracțiunii de trafic de influență reținută în sarcina sa.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top