Calvarul chirurgului ortoped Gheorghe Burnei s-a încheiat astăzi. El a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la doi ani şi şase luni închisoare cu suspendare pentru luare de mită în formă continuată. Medicul a fost acuzat că a primit bani de la mai mulți părinți pentru a le opera copiii internaţi la Spitalul „Marie Curie” din Bucureşti, chiar dacă majoritatea au fost donații făcute de aceștia, după operații, unele dintre ele fiind aparate de aer condiționat pentru saloanele spitalului.
Medicul poate lucra în sistemul privat
Medicul primise o condamnare cu suspendare şi la instanţa de fond – Tribunalul Bucureşti.
Judecătorii au dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, perioadă în care medicul trebuie să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la una dintre următoarele două entităţi: SC Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA Sector 5 şi Direcţia Generală de Poliţie Comunitară Sector 1 Bucureşti. De asemenea, Gheorghe Burnei nu poate lucra într-un spital de stat timp de 2 ani, în timp ce la fond perioada era de 5 ani, dar poate lucra în mediul privat.
Curtea de Apel Bucureşti a dispus confiscarea de la Gheorghe Burnei a sumelor de 3.250 euro şi 11.800 lei, însă instanţa a anulat decizia Tribunalului Bucureşti privind plata unei amenzi penale de 150.000 lei.
Medicul a primit o pedeapsă mai blândă, după ce instanţele au dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din 21 de infracţiuni de luare de mită într-o singură infracţiune de luare de mită (21 acte materiale).
Majoritatea erau donații făcute de părinți, iar unele sume primite de medic erau de 100 de lei.
Astfel se încheie un capitol dramatic din viața unuia dintre mai apreciați chirurgi pe care România îi are.
Cronologia răzbunării sistemului pe un „nebun” încăpățânat
Povestea a început din 2016 când reputatul medic a fost extras din domeniul ortopedie pediatrică, domeniu pentru care s-a luptat foarte mulți ani. În iunie 2017, Gheorghe Burnei a fost trimis în judecată.
Procurorii susţineau că există indicii privind săvârşirea de către Gheorghe Burnei a unor infracţiuni contra vieţii şi integrităţii corporale sau sănătăţii, în care victimele sunt minori aflaţi anterior într-o stare de sănătate precară, stare pe care medicul ar fi agravat-o prin acţiuni intenţionate.
Conform documentelor întocmite de procurori, Gheorghe Burnei nu cerea direct bani de la părinţii ai căror copii urmau să fie operaţi, însă după ce efectua intervenţiile chirurgicale le permitea acestora „să îl gratifice” cu diverse sume.
În anumite cazuri, medicul pretindea sume de bani anterior intervenţiei chirurgicale, încercând să le mascheze într-o formă aparent legală, încheind un înscris sub semnătură privată pe care îl intitula contract de donaţie. Persoanele care ajungeau la Burnei şi care îi ofereau mită erau părinţi ai căror copii aveau anumite deficienţe fizice, dintre care unele trebuiau corectate medical.
Mai mult, procurorii au „descoperit” că profesorul îi interna pe copii fără nicio justificare medicală, făcând în acest mod presiuni pentru a „stoarce” de la părinți diverse donații.

Eliza Ene Corbeanu l-a reprezentat în instanță pe profesorul Burnei încă din 2016, când a fost arestat
„Am cugetat mult dacă să scriu despre profesorul Burnei. Nu pentru că n-aș ști ce. Nicidecum. La cât de mulți pricepuți nedescoperiți au apărut de câteva zile, mă simt chiar complexată că încă nu stăpânesc prea bine metoda clinică pentru distracția femurului sau tibiei, pentru care domnul profesor are brevet de invenție.
Luând la mână cele peste 20.000 de operații pe care le-a făcut până acum, nu îmi dau seama, deocamdată, dacă a strâns bine șuruburi, dacă a folosit substanțe de umplere adecvate, dacă a tăiat corespunzător, dacă are vreun merit că un copil poate merge în urma experimentelor abominabile la care profesorul Burnei îi supunea. Dar sunt absolut convinsă că vor apărea specialiști care ne vor lumina că acest om a fost, de fapt, un ucigaș mediocru de prunci nedoriți. Probabil că, uneori, profesorul Burnei intra în sala de operații cu gânduri criminale, pentru că asta e menirea unui chirurg – să taie și să suprime. La naiba! Cum de nu le-a spus nimeni miilor de părinți care dormeau în fața ușii cabinetului că doctorul ăsta e rău, prost pregătit și dornic de experimente eșuate?
Acum câțiva ani, în timp ce consulta a făcut un accident vascular cerebral. L-au luat cu targa din cabinet, iar în jurul lui se strânsesera părinți disperați: domnule profesor, vă mai întoarceți astăzi? S-a întors, nu atunci, dar la scurt timp și a continuat să facă ce știa mai bine. Dintr-o dată, tot ce a realizat până acum este un dezastru. Pentru că așa au hotărât niște pricepuți. Cel mai greu a fost să-i explici că după ce s-a întâmplat azi noapte, nu mai are voie în spital. Nu se știe pentru cât timp. I-am spus asta cu atâta greutate, de parcă rosteam condamnări la moarte.
După 16 ore de percheziții asidue, au descoperit că avea oase în cabinet. Probabil se așteptau la un mușchi țigănesc sau o păstramă. La ce-i trebuie unui profesor oase? Ăla era frigiderul pentru apă plată și ceai verde. Am lăsat în urmă părinți disperați ai căror copii sunt programați la operații în următoarele zile. Și cu noi cum rămâne? Vă dau voie procurorii să ne operați? Nu se poate, oameni buni. Un chirurg cu mâinile încătușate nu servește nimănui. Aruncați-l și rugați-vă să vă dea Dumnezeu sănătate. A, și mergeți la vot! Ca să fie bine, să nu fie rău….”, scria avocata Eliza Ene- Corbeanu pe Facebook.
Presa a relatat cazul unei fete, Amira, care a fost operată în urmă cu 18 ani de medicul Burnei, pentru luxaţie congenitală la şold. Fata a fost supusă în total la 11 intervenţii chirurgicale, fiindu-i implantat un dispozitiv ceramic, care nu era omologat. Operaţiile nu au reuşit însă, iar fata este acum imobilizată la pat. Adevărat sau nu, cazul Amirei este singurul care vine în sprijinul acuzațiilor aduse de procurori. Dar, fără nicio supărare, devine irelevant dacă acest caz este raportat la cele 20.000 de intervenții chirurgicale realizate de Gheorghe Burnei pentru că medicina nu este perfectă și nu există în lume un medic care să fi vindecat absolut toți pacienții săi.
Oare chiar într-atât de inconștienți să fi fost englezi atunci când i-au oferit un salariu de 77.000 de euro?
Părinții au jurat pe Biblie că Burnei nu le-a cerut nimic
În opinia avocatei sale, profesorul Gheorghe Burnei trebuia să dispară pentru că a deranjat multe persoane influente care și-au dorit desființarea ortopediei pediatrice. Din cauză că „un nebun” se împotrivea din răsputeri exportului de copii în spitalele din străinătate, pentru intervenții care se puteau face și în România, sistemul a reacționat violent și fără scrupul.
Eliza Ene Corbeanu a adus în atenția opiniei publice și un alt fapt care indică ticăloșia sistemului.
„Toți părinții au jurat cu mâna pe Biblie, riscându-și propria libertate, că profesorul Brunei nu doar că nu le-a cerut nimic, ba chiar s-a certat cu ei când au încercat să-i ofere ceva. N-am să uit niciodată cum s-au chinuit polițiștii să care o piatră de marmură desprinsă de pe peretele de la intrarea în secție, pentru că era mită. Cineva donase ortopediei o amărâtă de lespede pe care era gravat un citat din doctorul Pesamosca.”, scria Eliza Ene- Corbeanu pe Facebook în decembrie 2019.
Iar astăzi, avocata profesorului Burnei marca încheierea acestui capitol din viața reputatului medic „târât într-o mizerie fără margini din cauza încăpățânării cu care s-a opus exportului de pacienți în străinătate”,
„Profesorul Burnei se poate întoarce mai repede la copiii care îl așteaptă. Se încheie azi un capitol dramatic din viața unui OM care a fost târât într-o mizerie fără margini din cauza încăpățânării cu care s-a opus exportului de pacienți în străinătate. Curtea de Apel București a decis ca profesorul Burnei să se întoarcă mai repede la pacienții săi, reducând termenul stabilit de prima instanță de la 5 la 2 ani într-un spital de stat, a înlăturat amenda penală de 150.000 lei, a dispus o achitare și i-a redus termenul de supraveghere. Îmi doresc ca bunul Dumnezeu să-i dea putere și mâini de înger ca și până acum!”, a scris avocata profesorului Gheorghe Burnei.
În 2011, profesorul Burnei explica pentru Q Magazine cum a ieșit victorios din lupta cu sistemul. Nebunia a început în 2006, când ministrul Sănătății de atunci, Eugen Nicolăescu, decidea ca specializarea de ortopedie pediatrică să fie desființată, ceea ce a avut consecințe devastatoare.

„Avem un gol de 100 de medici în domeniul chirurgiei ortopedice, o lipsă creată în aceşti cinci ani în care nu au mai fost pregătiţi medici pentru această specialitate. Avem nevoie de încă cinci ani pentru a repara acest handicap al sistemului”, declara pentru Q Magazine profesorul Gheorghe Burnei, subliniind faptul că tot acest dezastru vine din „vârful pixului unui ministru”.
Burnei afost chirurgul care realizat operații unice în lume, scutind sistemul de sănătate din România de sume imense pentru tratamentul celor trimiși în străinătate care ar fi fost decontate prin CNAS.
Într-o lumea ideală, sau oricum mai bine croită, acest fapt ar fi constituit un motiv îndeajuns pentru a-l recompensa pe doctorul- erou. Din câte se vede, statul – care dintotdeauna se plânge de bani puțini – nu își dorea astfel de eroisme, pentru că oprea filiera de comisioane a unora.















































