În perioada 4-5 august 2017, Muzeul Național al Literaturii Române din București, împreună cu Fundația „Gellu Naum”, organizează cea de-a doua ediție a Festivalului Gellu Naum, care va reuni poeți români contemporani apropiați de Gellu Naum și de scrierile sale.
Festivalul Gellu Naum din acest an se va desfășura la București și Comana.
Programul include o Seară de jazz și poezie, vineri 4 august, în Grădina Muzeului Național al Literaturii Române, începând cu ora 19:30, și o serie de Lecturi de poezie, sâmbătă 5 august, la Pensiunea Bujoru din Comana, începând cu ora 14:00, pentru a marca împlinirea a 102 de ani de la nașterea scriitorului Gellu Naum.
Prin cele două întâlniri, organizatorii intenționează realizarea unui dialog între spații și timpuri de creație diferite și, totodată, suprapuse, cu scopul valorificării patrimoniului literaturii române și a culturii scrise recente.
Gazdele celor două evenimente vor fi Simona Popescu și Sebastian Reichmann.
Participanți: Liviu Antonesei, Emil Brumaru, Romulus Bucur, Dan Coman, Ana Dragu, Robert G. Elekes, Paula Erizanu, Silviu Gongonea, Nora Iuga, Ștefan Manasia, Angela Marinescu, Marin Mălaicu-Hondrari, Ioana Nicolaie, Emilian Galaicu-Păun, Cosmin Perța, Ion Pop, Marcel Tolcea, William Totok, Dorin Tudoran, Radu Vancu, Călin Vlasie, Elena Vlădăreanu, Adelina Pascale, Anastasia Gavrilovici, Irina-Roxana Georgescu, Ana Maria Lupașcu, George Ștefan, Andreea Teliban.
Prezentați de Magda Cârneci, Svetlana Cârstean, Robert G. Elekes, Florin Iaru, Claudiu Komartin, Simona Popescu, Sebastian Reichmann.
Invitat special: Mircea Tiberian














































