Jurnal. De la moartea lui Labiș, la hramul Preacuvioasei Parascheva, de la omagiu pentru familia Prisecaru, la vinul oligarhilor ruși

4 octombrie, În numele lui Labiș

Am revăzut sâmbătă noaptea emisiunea Eugeniei Vodă, Profesioniștii, la care a fost invitată sora poetului Nicolae Labiș.

Toți prin casă dormeau, iar eu am rămas pe canapea, imobilă, mult după final.

(M-)am retrăit în copilărie, pe când recitam cu un patos inexplicabil altfel decât prin talent venit de Sus, la serbări, „Moartea căprioarei”, poem tragic care poate urmări un om toată viața.

A povestit cum fratele ei își dădea toți banii pe cărți rare, ce preaplin interior a simțit când a cumpărat clandestin, de la un anticar, un exemplar din ediția Princeps a poeziilor lui Eminescu, despre iubiri pasagere dar niciodată o MARE iubire, despre idealismul și modernismul gândirii pe care le arăta încă de la 16 ani.

Ultimele zile de viață, după accidentul de tramvai, rămas încă dilematic între alunecare neprevăzută sau împingere voluntară spre moarte, au fost traumă și speranță deșartă atât pentru poet, cât și pentru sora și tatăl său care au stat lângă el 10 zile.

„Când tata și-a dat seama că nu mai e nimic de făcut și sfârșitul venea inevitabil curând, a telefonat acasă. Mama a luat-o pe sora noastră mai mică și a plecat spre București. Atât de frământată și de înnebunită de spaimă a fost încât, în noaptea aceea, în tren, a albit. Dimineața, când a ajuns la spital, era complet albă. Fratele meu murise la două noaptea.”

Labiș avea 21 de ani, iar părinții lui 45 și 46.

Margareta Labiș a dezvăluit cu o pace tristă pe chip că din acel moment, „Cimitirul a devenit cel mai familiar, cel mai drag, cel mai obișnuit loc al ei”. Timp de un an a mers aproape zilnic la mormântul din Cimitirul Bellu, unde Labiș odihnește lângă Eminescu „așa cum i-ar fi plăcut!”.

„Apoi, am început să am o viață dublă: viața mea cu el, și cea cu elevii și ceilalți, pentru că nimeni nu era dator să simtă ce e în sufletul meu”, a spus sora poetului.

Într-un alt interviu acordat recent, spunea: „…de-a lungul vieții mele, care prin bunăvoința lui Dumnezeu a ajuns la o vârstă venerabilă, am purtat crucea de lumină a amintirii fratelui meu.”

Am comandat în toiul nopții „Jurnalul pierdut” al poetului, pentru care se cuvine să îi arătăm recunoștință lui Cosmin Perța, care l-a reconstituit, și ieri mi-au ajuns la redacție trei exemplare din care am dăruit și unor oameni apropiați.

Nu împrumut cărți, dar DĂRUIESC cărți!

las aici câteva pasaje subliniate, în care l-am și m-am regăsit.

Nicolae Labiș a fost poetul care la 6 ani citea „Anna Karennina”…Atât am vrut să vă spun! Spuneți și voi copiilor voștri!

14 octombrie, Uniți de Preacuvioasa

450.000 de oameni au participat, în total, la evenimentele prilejuite anul anul acesta de hramul Preacuvioasei Parascheva de la Iași și 360.000 de persoane au trecut pe la racla ei.

Niciun incident nu a avut loc, a fost bucurie, lumină, răbdare și respect pentru moment.

35.000 de oameni au rostit la unisor Tatăl Nostru

Organizarea aceasta impecabilă i s-a datorat generalului Ion Sandu, pe care jandarmii lui îl iubesc înainte de a-l respecta pentru superioritatea gradului, ceea ce arată calitatea umană și profesională a unui lider.

Este al nouă-lea an în care coordonează Pelerinajul de la Preacuvioasa, cel mai mare din țară, în calitate de Comandant al operațiunii. Am rostit împreună cu 35.000 de oameni rugăciunea Tatăl Nostru și momentul, filmat, postat pe contul meu de Facebook, a devenit viral. Semn că această țară încă e unită de credință!

15 octombrie Români necunoscuți

MERE și MIERE. Așa aș putea defini familia Prisecaru de care m-a legat o pură întâmplare.

În urmă cu vreo 7 ani, venind de la Iași spre București, în goana mașinii, la Sascut, am văzut niște crengi pline de mere mari și roșii ca-n picturile făcute de Inteligența Artificială ( care nu venise încă) și am simțit că dacă nu iau măcar unul, nu voi mai putea ajunge la București, cu toate merele din toate piețele, cu toate Mega Image-urile pline de aceste fructe.

Am oprit, m-am uitat în curte după stăpâni, cu gândul de-a le cere să cumpăr câteva, și nevăzând pe nimeni m-am apucat să rup de pe crengi, cu tot cu sentimentul vinovăției.

Chiar când mă-ndreptam spre mașină fericită, stăpâna casei, doamna Prisecaru, a apărut din spate și, prezentându-i scuze că am furat câteva mere, i-am întins prin gard o bancnotă.

De-a dreptul lezată de gestul meu, m-a invitat cu bunătate să vin în spatele grădinii unde mai are și alte soiuri.

Uimită și eu de generozitatea ei, am însoțit-o în fundul curții și am pășit într-o livadă cu sute de meri, de roate soiurile și culorile. N-am plecat de acolo fără o găleată în care cred că erau vreo 10 kg de mere și cu două borcane de miere făcută de albinele strânse în zeci de stupi care înconjurau livada.

N-a vrut decât un Mulțumesc pe care l-a simțit onest din gura și inima mea.

Am rămas atât de atașată de această familie încât nu există drum la Preacuvioasa de la Iași care să nu oprească și la ei, să iau mere și miere, și să mă bucur că îi găsesc de fiecare dată plini de viață, recunoscători pentru tot ceea ce le dă Dumnezeu-într-un an mai mult, în altul mai puțin-râzând și fericiți că le-am călcat pragul.

E prima dată când facem o poză împreună și când vă spun că-i puteți suna la +40 756 892 292 să comandați cea mai bună și mai curată miere din lume.

Totul e făcut cu mâinile lor, brăzdate de atâta muncă, și cu zâmbetul venit din sufletul de români autentici pe care i-am găsit ascultând slujba pe Trinitas TV. Aceasta este România MEA!

22 octombrie, La Muzeu

Am fost să văd ce efect a avut Picasso asupra unor artiști români, pentru că lucrările lui le-am văzut în multe locuri pe planetă, iar la Antibes eram chiar singură-n muzeul lui și mi-a plăcut senzația.

Las aici câteva „influențe” și câteva mărturii. Unele sunt interesante, însă în absorbantele folosite de femei pentru ciclul menstrual, stropite cu cerneală albastră, n-am găsit bucuria de a vă face o fotografie. În mod cert eu sunt vinovata, nu autorul acestei opere artistice. Totul acum ține de interpretare: de la deciziile CCR, la drepturile omului, de la terorismul Hamas, pe care însuși Guterres îl justifică, până la crima care, făcută din lipsă de discernământ, se pedepsește mai blând.

Orice artă are adepții ei. Muzeul de Artă Recentă e un loc frumos, chiar dacă uneori adăpostește urâtul.

„Picasso cel genial, Picasso cel orfic, Picasso controversatul, Picasso prolificul, Picasso obsedatul, Picasso egoistul, Picasso imprevizibilul, Picasso obraznicul, Picasso cronofagul, Picasso satirul, Picasso bacantul, Picasso impetuosul, Picasso barocul, Picasso cubistul, Picasso clasicul, Picasso sarcasticul, Picasso blue&rose, Picasso inocentul, Picasso cel care nu se uita pe sine, Picasso oglinda societății, Picasso șmecherul, Picasso amantul, iubitul, soțul, unchiul, bunicul. Picasso asasinul artei, Picasso Citroen, Picasso Muzeu, Picassomania, Picasso Phoenix, Picasso cenușă, Picasso scrum, Picasso hashtag… iar restul sunt pixeli.​” Mircea Cantor

„Picasso mi-a dat curaj să-mi cultiv imaginația, dar am fugit cât am putut de stilul său… Refuzam influența lui Picasso. Doream să am drumul meu. Dorința mea a fost şi este să cunosc potențialul artistic de care dispun. Iubesc imaginația și diversitatea artistică. Este lecția lui Picasso​.” Neculai Păduraru

„Mi se pare imposibil, ca artist, să nu îl admiri pe Picasso. Să nu te miri de puterea lui de creație, să nu te miri de puterea lui de a schimba stilurile… Mă mir foarte mult că un om ca el, cu atâta putere de creație, nu și-a dat seama ce a însemnat comunismul pentru oameni. Cum poți să fii atașat de comunism?

Îmi pare rău că nu mai trăiește, să-i spun. I-aș fi spus cu mare drag toate lucrurile astea. Pe de altă parte nu înțeleg cum a fost posibil un om să trăiască toată viața fără să își dea seama că există o forță divină care ne-a creat și ne susține.” Silvia Radu

„Efect Picasso în arta și viața mea? Sper că nu! Ne întâlnim uneori în felul în care folosim forma… E un artist care mi-a arătat că se poate aproape orice. Și, într-o vreme în care informația despre arta vizuală contemporană și nu numai era aproape inexistentă în România, arta lui ne era familiară cumva.” Dumitru Gorzo

„Ce mi-a plăcut la Picasso a fost forța de expresie, care ține de joacă de o prospețime copilărească, de metaforă și de transfigurarea permanentă a unui sens în altul, într-o zonă ludică, dar un ludic violent, ironic, tandru și în același timp agresiv. El reușește să facă dintr-un coș de nuiele o capră și din mașina copilului său botul unui babuin. În perioada aceea a mea, m-am apropiat cumva, mai ales în desen, de Picasso și am simțit permanent cât de puternic și de periculos este în același timp.” Darie Dup

„Îmi amintesc vag primele contacte cu arta domnului Pablo, dar parcă sunt cu dânsul dintotdeauna. Curajul de a fi așa nebun si anti-stil cred că seamănă cu fenomenul graffitti… Mi-amintesc că am preluat bluzele în dungi alb-negru prin a VII-a…Zicea fain că cel mai greu a fost să reînvețe să deseneze ca un copil. N-ai cum să uiți așa maximă.” IRLO

29 octombrie, In vino veritas

Am descoperit zilele acestea un loc frumos lângă Biserica de la Grădina Icoanei, unde am mâncat un pește la cuptor gătit excelent și am băut un Chablis Premier Cru.

Asta mi l-a amintit pe John Kampfner care povestește în Prologul cărții lui, „Bogații”, o cină organizată acasă la oligarhul rus Vladimir Gusinki, aproape de Piața Roșie, la care „s-a luptat” cu un „crustaceu monstruos” în farfuria Bone Chine, în timp ce ospătarii cu papioane se învârteau în jurul invitaților, printre care erau și diplomați englezi, umplându-le paharele cu Chablis Premier Cru.

WineOut Bar & Bistro este un rai al băutorilor de vin, putând „călători” într-un singur pahar până în Noua Zeelendă, Chile, Argentina, California, de unde se spune că vin cele mai bune vinuri, pe lângă cele celebre din Italia, Spania și Franța.

Am stat afară, într-o curte mică și elegantă, de unde vedeam și casa boierească interbelică în care este Bistroul și frunzele toamnei din copacii de pe strada Alexandru Donici.

Acum amenajau și un loc destinat fumătorilor de trabuc și mi s-a părut chiar locul ideal unde să te „ascunzi” de lume și să stai cu tine însuți! Sau cu cine ți-e drag…

Am povestit însuflețiți despre greci care infuzau vinul cu mirodenii, diverse plante și miere, sau despre faptul că în Evul Mediu bisericile și mănăstirile produceau vin; că liderul în producția dopurilor de plută e Portugalia sau că Georgia este considerată țara în care s-a născut vinul.

În final, ne-am bucurat că timpurile s-au schimbat pentru că la începuturile imperiului roman femeile nu aveau voie să bea vin și dacă un bărbat descoperea că soția sa a băut, avea libertatea de a o ucide.

Și istoria vinului ar putea continua la nesfârșit cu sticla de Romanee Conti, din 1945, vândută pentru jumătate de milion de dolari în 2018, sau cu cea a șampaniei magnum Avenue Foch 2017, vândută pentru 2.5 milioane de dolari, nu atât pentru conținut, cât pentru drepturile de proprietate ale unei imagini NFT-imagine digitală unică-imprimată pe sticlă. Slavă Domnului la WineOut sunt vinuri și mai ieftine!