Orchestra Națională de Tineret, condusă de Marin Cazacu și Cristian Mandeal, a devenit un Ambasador al talentelor României în lume. Q Magazine a intrat în lumea lor.

• Q MAGAZINE FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU ALEXANDRU BALAN. PION. SPION. TRĂDĂTOR
• CCR dă câștig de cauză AUR: numirea membrilor CA din SRTv și SRR este neconstituțională
• Criza facturilor neplătite lovește economia
• Moțiunea de cenzură, citită în Parlament
• Programul SAFE. 12 vulnerabilități critice — procedurale, juridice, financiare și strategice — care expun statul român. Avertismentul ignorat

Sentimente exprimate prin vioară

Dintre toți acești tineri frumoși ce fac parte din Orchestra Română de Tineret am ales să discutăm, de această dată, cu Maria Marica, o violonistă cu experiență, deși are doar 20 de ani.

Maria, studentă în anul I la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, s-a născut într-o familie de muzicieni. I-a plăcut muzica dintotdeauna, dar vioara nu și-a ales-o ea, ci tatăl ei. A început să studieze acest instrument când majoritatea copiilor se mărginesc la a buchisi abecedarul.

„Vioara este, pur și simplu, modalitatea prin care mă exprim cel mai bine. Muzica mi-a plăcut dintotdeauna. Nu am ales eu vioara, deși mama susține că a avut o discuție cu mine despre ce instrument vreau să aleg. Părinții m-au dat la vioară. Abia târziu a început să-mi placă vioara și ca instrument efectiv, să-mi placă să studiez de dragul de a studia, nu doar ca să pot să cânt pe scenă muzica pe care o iubesc atât de mult. Eu aș fi vrut să fac pian, însă tata a zis să fac vioară și vioară a rămas”, a declarat pentru Q Magazine Maria Marica.

Maria este convinsă că fără vioară nu și-ar putea exprima trăirile și sentimentele, pe care niciodată nu le poate transpune în cuvinte. Viața de artist, așa cum o trăiește Maria, nu înseamnă o stare boemă ci, din contră, foarte multă muncă și foarte multă disciplină.

„Viața de artist presupune foarte multă muncă. Nu este așa cum se vede în filme, o viață fără griji, fără supărări, fără probleme. Studiez individual cel puțin patru ore. Niciodată mai puțin. Mai mult poate, mai puțin deloc. Am învățat de la tata, care mi-a spus nu o dată: ori studiezi, ori te lași. Așa am fost crescută, în disciplina asta. Nu te poți duce pe scenă așteptând să-ți pice din cer inspirația. Cu siguranță nu va veni. Iar ca artist nu-ți aparții ție, aparții publicului care vine să te vadă. Scopul muzicii este să atingă sufletul măcar unei persoane din public și pentru asta eu, ca interpret, trebuie să trăiesc muzica și să dau mai departe ceea ce trăiesc. Nu știu să spun în cuvinte ce anume simt atunci când cânt și ce simt atunci când ascult muzică. Dar poate că este mai bine așa”, îmi explică Maria, cu o siguranță de sine extraordinară, dar și cu o veselie aproape contagioasă.

Muzica trebuie cântată cu pasiune

A devenit serioasă atunci când am întrebat-o dacă are un compozitor sau o lucrare preferată.

„Mi-am spus că la o astfel de întrebare nu am să răspund niciodată. Nu pot să aleg un compozitor sau o lucrare. Mi s-ar părea necinstit să aleg pe unul dintre ei. Muzica trebuie cântată cu aceeași pasiune. Dacă vă spun acum că-mi place Mozart, am să regret peste o săptămână că nu am zis Bach, iar peste două că nu am zis Rahmaninov”, mi-a zis tânără violonistă.

În ciuda agendei zilnice destul de încărcate, Maria își găsește timp și pentru micile ei plăceri: cititul și înotul. S-a obligat să-și facă timp pentru că altfel ar fi amânat sine die orice activitate care nu era obligatorie. În ciuda tinereții sale, pare că Maria devine mai înțeleaptă cu fiecare experiență pe care o are. Din fiecare concert, din fiecare recital pe care îl are, ea extrage o învățătură, mai deslușește un fapt care cu siguranță îi va folosi în viață. Unul dintre cele mai frumoase momente trăite de ea s-a petrecut în Germania, la un festival de muzică clasică.

„Cu o seară înainte de concertul nostru la festivalul de la Berlin, primisem invitații pentru un concert susținut de Orchestra de Tineret a Olandei, o orchestră absolut fenomenală. A fost un concert senzațional. Chiar ne-am gândit atunci cu ce putem veni noi în plus față de ei. Cu toate acestea, publicul a fost extrem de reținut. Ne-a mirat și nu prea, pentru că publicul german este în general foarte reținut. A doua seară, am susținut noi concertul. Și, după ce am terminat, ne-am ridicat în picioare și am văzut o sală de 4.000 de locuri, plină ochi, în picioare. Atunci am înțeles că mai important decât perfecțiunea tehnică este sufletul cu care transmiți muzica”, îmi spune tânăra violonistă.

Maria își dorește să se implice în acțiuni caritabile, crede că muzica poate să ajute mult și în plan social. Deși acceptă ca idee posibilitatea de a cânta pe marile scene ale lumii, ea nu-și dorește gloria, ci o viață liniștită. Am întrebat-o care ar fi, din punctul ei de vedere, definiția sufletului de artist.

„Hm. Să definesc sufletul de artist? Cred că este capacitatea de a vedea frumos realitatea, dincolo de ciment și calculatoare”, mi-a răspuns.

Despre întâlnirea ei cu Marin Cazacu și Cristian Mandeal mi-a povestit următoarele:

„Pe maestrul Cazacu îl știam de când eram copilă. Tatăl meu, violoncelist și el, îl știe de mult, fratele meu a lucrat cu el. Iar despre maestrul Mandeal, ce să vă spun? Fiecare proiect cu el este o experiență extraordinară. Nimic și nimeni nu mă obosește în repetiții cum mă obosește maestrul Mandeal. Dar, în același timp, niciun concert nu este mai plin de satisfacții decât concertele cu el. Are puterea să scoată din noi ceea ce nici noi nu credeam că există”, mi-a mărturisit Maria.