Papa Francisc va efectua o vizită apostolică în Ungaria în perioada 28-30 aprilie, în cursul căreia urmează să aibă o întrevedere şi cu premierul ungar Viktor Orban, informează Agerpres.
- Q MAGAZINE FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU ALEXANDRU BALAN. PION. SPION. TRĂDĂTOR
- CCR dă câștig de cauză AUR: numirea membrilor CA din SRTv și SRR este neconstituțională
- Criza facturilor neplătite lovește economia
- Moțiunea de cenzură, citită în Parlament
- Programul SAFE. 12 vulnerabilități critice — procedurale, juridice, financiare și strategice — care expun statul român. Avertismentul ignorat
„Acceptând invitaţia autorităţilor civile şi ecleziastice, sanctitatea sa va efectua o călătorie apostolică în Ungaria din 28 până pe 30 aprilie 2023, vizitând oraşul Budapesta”, a precizat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun Matteo Bruni.
Este pentru a doua oară când Suveranul Pontif se va afla la Budapesta, unde a fost la 12 septembrie 2021 pentru încheierea celui de-al 52-lea Congres euharistic internațional.
Papa Francisc se va întâlni la Budapesta cu lideri politici, diplomaţi, preoţi, călugăriţe, intelectuali, precum şi cu săraci şi refugiaţi. Întâlnirea cu Viktor Orban, a cărui politică antimigranţi nu o împărtăşeşte, este prevăzută pentru 28 aprilie.
În această a 41-a deplasare internaţională de când a fost ales, în 2013, papa argentinian, în vârstă de 86 de ani – care a făcut o scurtă escală în capitala ungară în 2021, în drum spre Slovacia – va oficia de asemenea o slujbă în aer liber în piaţa Kossuth Lajos duminică, 30 aprilie, înainte de a reveni la Roma.
Câteva luni mai târziu, în aprilie 2022, el l-a primit pentru prima dată pe Viktor Orban la Vatican şi, în cursul unei audienţe private, i-a transmis acestuia recunoştinţa pentru protecţia oferită de Ungaria refugiaţilor de război din Ucraina.
Potrivit celor mai recente statistici datate din 24 februarie a.c., 34.248 de ucraineni au obţinut până acum statutul de refugiat în Ungaria.















































