Actual

Papa Francisc, gazda premierului Dăncilă

Prim-ministrul Viorica Dăncilă va efectua, în perioada 10-13 mai 2018, o vizită la Vatican. În data de 11 mai, premierul va fi primit în audiență de Sanctitatea Sa Papa Francisc, iar ulterior va avea o întrevedere cu cardinalul Pietro Parolin, Secretar de stat al Sanctității Sale, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Citeşte şi: Dăncilă nu se lasă intimidată

De asemenea, şeful Executivului va avea o întâlnire cu Marele Maestru al Ordinului Suveran de Malta, Giacomo Dalla Torre del Tempio din Sanguinetto, precum și cu președintele Comunității Sant’Egidio, Marco Impagliazzo.

Vizita prim-ministrului României la Vatican are loc pe fondul unor relații bilaterale foarte buneîn anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri a României, care va fi marcat la Sf. Scaun printr-o serie de manifestări culturale și academice de ținută.

Programul vizitei include, de asemenea, o întâlnire cu studenții români care studiază în universitățile pontificale, care va avea loc la sediul Colegiului Pontifical ”Pio Romeno”.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top