Actual

Răzvan Cuc: Nu avem nicio problemă cu Uber. Să urmeze legislaţia

Răzvan Cuc a declarat, joi, 21 martie referitor la protestul transportatorilor, că va fi dată ordonanța pentru combaterea pirateriei, menționând că Guvernul nu vrea interzicerea serviciilor Uber și Clever.

Citeşte şi: Citeşte şi: Singurătatea președintei de la Supremă

Marota Uber

Ministrul Transporturilor a explicat a pus în procedura de consultare publică, proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru instituirea unor măsuri în domeniul transportului rutier, precum și de modificare a Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.

„Noi nu avem nicio problemă cu Uber şi Clever. Dăm OUG ca să combatem pirateria. S-a născut această marotă că avem ceva cu Uber. Nu avem nimic. Şi partea de Uber va fi probabil reglementată în perioada următoare.

Nu are nimeni absolut nimic, nu vrem să-i interzicem, nu vrem să-i scoatem de pe piaţă, din contră vrem ca toată lumea să urmeze aceeaşi legislaţie. Există o regulă, toată lumea să urmeze regula respectivă”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Răzvan Cuc.

Reprezentanţii Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) şi ai Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT) au organizat, în ultima perioadă, proteste în București, reclamând că mult așteptatele Ordonanţe de Urgenţă în domeniul transporturilor de pasageri, promise de Guvern, sunt blocate pe circuitul de avizare.

COTAR cere Guvernului să excludă falșii transportatori de pe drumurile României.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top