Porturile Midia, Constanţa Nord, Constanţa Sud şi Mangalia au fost închise duminică dimineaţă din cauza ceţii foarte dense. Oficialii au anunţat că vizibilitatea este sub o jumătate de milă marină.
Scutul antirachetă din Europa ameninţat de reducerile bugetare din SUA. Un impas în negocierile deosebit de importante privind bugetul, ce au loc în Congresul american, ar putea ameninţa planurile de desfăşurare a unui scut antirachetă în Europa.
Ponta: Săptămâna aceasta a început executarea silită a PSD pentru una dintre datoriile din 2009. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că în săptămâna în curs a început executarea silită a formaţiunii pe care o conduce pentru una dintre datoriile din campania electorală din 2009.
Ştirea completă: România Liberă
Un poliţist din Buzău s-a împuşcat în cap cu pistolul din dotare, chiar în sediul Poliţiei. Un poliţist de 36 de ani, angajat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău, s-a împuşcat, sâmbătă seară, cu pistolul din dotare, în sediul Poliţiei municipiului Buzău.
Ştirea completă: Jurnalul Naţional
Mediciniştii dau azi rezidenţiatul. Ministerul Sănătaţii organizează duminică, 20 noiembrie, concursul naţional de intrare în rezidenţiat pe loc şi pe post în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie. Examenul de Rezidenţiat se desfăşoară pentru prima oară descentralizat în şase centre universitare din ţară, printre care şi la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj.
KFC, Fornetti, Pizza Hut sau Germanos, francize cu profit garantat în criză. Poate fi criza o oportunitate pentru preluarea sau lansarea unei francize? Pe unele nişe, o „reţetă“ importată are un risc de nereuşită mult mai mic tocmai pentru că afacerea cea nouă poartă numele unui brand vechi, foarte cunoscut.
Marea Britanie, presată să renunţe la liră şi să adopte euro. Ministrul german al Finanţelor a declarat ca Marea Britanie va trebui să renunţe la liră şi să treacă în curând la moneda euro, acest lucru urmând să se întâmple mai repede decât cred majoritatea oamenilor.
Nicoliţă prinde aripi în Franţa. Bănel Nicoliţă a fost integralist pe banda dreaptă în meciul pe care St Etienne l-a cîştigat aseară cu 2-0 în deplasare cu Nice. Fostul mijlocaş al Stelei a avut o evoluţie bună şi a oferit numeroase centrări de pe partea dreaptă.
Ştirea completă: Gazeta Sporturilor
Confruntările din Egipt au făcut doi morţi. Violenţele dintre protestatari şi poliţia egipteană au făcut cel puţin doi morţi în rândul civililor, şi în jur de 700 de răniţi. Cele mai grave violenţe s-au produs în şi în jurul Pieţei Tahrir din capitala Cairo.













































