Steaua Radu Beligan s-a aprins în cer

S-a săvârșit drumul către cer al celui care, timp de trei sferturi de veac, a slujit cu credință teatrul, atât ca actor, cât și ca regizor și constructor de teatru.

Actori de toate vârstele, din diferite colțuri ale țării au venit special să aducă un ultim omagiu meșterului Beligan. Regrete, amintiri, lacrimi, tristețe, doliu.  În holul Teatrului Național, acolo unde a fost director 21 de ani, a poposit pentru ultima dată actorul născut odată cu România Mare.

Actorii, după un moment de reculegere în fața catafalcului, se îmbrățișau și, în loc de un salut obișnuit, spuneau „Dumnezeu să-l odihnească!”.

Dacă traversai foaierul teatrului de la un capăt la altul, prin mulțimea strânsă acolo, puteai auzi frânturi de discuții care-l aveau ca subiect pe cel de la care tocmai își luau rămas bun.

„Avea un umor extraordinar”, „Era foarte simpatic. Toată lumea putea vorbi cu el. Era extraordinar”, „Un om cât o istorie a teatrului. A fost mare”, „Inteligența și cultura lui îl făceau deosebit”, „Știți că s-a născut în ziua Sfântului Filimon, ocrotitorul actorilor?”

Adela Mărculescu, Marius Bodochi, Aimee Iacobescu, Dorel Vișan, Dan Tudor, Alexandru Bindea, Mircea Rusu, Traian Stănescu, Emil Boroghină, Adrian Vasilescu, Ecaterina Andronescu, Răzvan Theodorescu, Ion Caramitru, Horațiu Mălăele, Grigore Leșe, Florin Piersic, Constantin Dinulescu, Maia Morgenstern, George Ivașcu, Ioana Pavelescu, Teodora Mareș, Corina Șuteu, Marina Constantinescu sunt numai câțiva dintre cei care au ținut să îl petreacă pe ultimul drum pe Radu Beligan.

„Nu vreau să vorbesc despre el la trecut. Nu vreau să vorbesc despre cei care s-au dus la trecut. Am amintiri cu ei, am jucat cu ei și fac parte din viața mea în continuare.  Nu știu de ce lumea ne iubește după ce nu mai suntem. Meșterul Beligan are o personalitate extraordinară”, spunea Marius Bodochi.

„Se duc, se tot duc. E trist.”, rostea cu lacrimi în ochi Adela Mărculescu.

Mircea Rusu stătea retras. Era vizibil marcat de moartea meșterului Beligan.

Florin Piersic împietrise de durere. Doar lacrimile îi curgeau liniștit pe obraji.

Dorel Vișan, venit de la Cluj special pentru acest trist eveniment, părea revoltat că și maestrul Beligan s-a dus pe drumul fără de întoarcere:„Nu se mai naște încă un Radu Beligan. A fost o instituție el însuși”.

Regizorul Dan Tudor, cel care a pus în scenă ultimul spectacol în care a jucat Radu Beligan, spunea că meșterul mai avea forța să joace chiar dacă vârsta îi punea unele probleme:„Era sclipitor, avea un umor fin, inteligent. Era extraordinar. Era Beligan”.

Teatrul a fost viața lui Radu Beligan. Cândva mărturisise că a pus întodeauna teatrul pe primul loc.

„Eu am trăit pentru meseria mea și asta mi-a afectat de multe ori viața personală. Copiii mei ar putea să-mi reproșeze că, de multe ori, nu am fost alături de ei pentru că eram prea mult absorbit de munca aceasta. Am pus întotdeauna teatrul pe primul plan. Nu am fost cel mai bun soț și nici cel mai bun tată din lume. Totuși cred că moștenirea spirituală pe care le-o las lor și publicului, mă spală de aceste păcate”.

Nu se temea decât de prostie și considera că perioada cea mai bună a teatrului românesc a fost în perioada „tezelor” și „plenarelor”.

Avea credința că un mare actor trebuie să aibă următoarele caracteristici:

„Eleganță. Gust. Stil. Demnitate. Clasă.”

Lamia, fiica actorului, cea care a călcat pe urmele tatălui său pe scenă, era copleșită de dragostea celor care veneau să-i prezinte condoleanțe. Într-un anume fel era liniștită pentru că tatăl său a trecut dincolo așa cum a trăit: demn. Ultimile aplauze pentru marele dispărut au făcut-o pe Lamia să tresară. S-a alăturat celorlalți care în acest mod își luau la revedere de la tatăl său, aplaudând cu putere pe cel care i-a arătat minunile din templul Thaliei.

„Sunt un băiat plecat de la ţară. Mergeam cu vaca, cu picioarele goale.

Imaginaţi-vă că băiatul acesta a luat masa cu Regina Angliei!”

Ion Caramitru, actualul director al Teatrului Național, a anunțat că 2018 va fi centenarul nu numai al României Mari, ci și centenarul Radu Beligan, actorul care a jucat împreună cu George Calboreanu, cu Lucia Sturdza Bulandra, Ion Iancovescu, Grigore Vasiliu Birlic, Nicky Atanasiu, Alexandru Giugaru, Sanda Toma, Silvia Dumitrescu Timică, Marcel Anghelescu, Nineta Gusti, Miluță Gheorghiu, Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Mircea Albulescu, Carmen Stănescu.

A jucat sub bagheta  regizorilor Soare Z. Soare, Titi Acs, Ion Sava, Ion Şahighian, Victor Ion Popa,  Sică Alexandrescu, Marietta Sadova, Horea Popescu, Ion Cojar, Alexandru Finţi, David Esrig, Moni Ghelerter, Mihai Berechet, Lucian Giurchescu, Vlad Mugur.

A corespondat cu Sir Laurence Olivier, l-a cunoscut pe Salvador Dali, pe Eugen Ionescu, pe Tudor Arghezi, pe Yehudi Menuhin și lista ar putea continua.

Eu sunt născut o dată cu România mare şi sunt ombilical legat de ea. Nu pot să plec. În trei rânduri am avut şansa să plec. Niciodată nu m-am gândit că aş putea să plec din România vreodată. Eu îmi iubesc ţara şi nu am să plec niciodată din ea, orice aş păţi aici.

Băiatul sărac dintr-un sat din Moldova, înrudit cu Ion Creangă, cu o mamă venită din Grecia, locul unde s-a inventat teatrul, a cucerit lumea prin șarmul, inteligența, cultura și eleganța sa.

Nu se poate comprima viața unui om în câteva rânduri, nu se poate comprima viața în câteva amintiri, nu se poate reduce o viață bogată la câteva cuvinte care, oricât de bine alese ar fi, tot sărace rămân. Toate acestea pot, însă, păstra vie memoria celui care, de la Rică Venturiano până la Nemuritorul, s-a confundat cu TEATRUL.

Acum, când Radu Beligan nu mai este, putem spune doar că teatrul e mai sărac  cu un suflet, însă cerul s-a îmbogățit cu o stea.

Radu Beligan a fost înmormântat ieri, pe Aleea Artiștilor din Cimitirul Belu, cu onoruri militare. Mitropolitul Iosif a venit special de la Paris pentru a oficia slujba.