Actual

Topul parlamentarilor în funcție de activitatea lor

Independent, femeie, senator, așa ar arăta modelul ideal de parlamentar român, conform celei de-a patra ediții a Indicelui agregat al Activității Parlamentare (IAP).

Senatorii au fost mai activi decât deputații în actuala legislatură, iar femeile semnificativ mai active decât bărbații. Campionul absolut al activității parlamentare este Valeriu Zgonea, fostul Președinte al Camerei Deputaților, în prezent neafiliat, potrivit celei de-a patra ediții a Indicelui agregat al Activității Parlamentare (IAP).

Codașul absolut este deputata Oana Niculescu-Mizil (PSD), scor IAP 0.25, cu o singură luare de cuvânt.

Deputata PSD și-a încheiat mandatul în urmă cu un an. Dintre parlamentarii în activitate, se remarcă negativ Sebastian Ghiță (PSD), scor IAP 0.85, cu o singură semnătură pe o moțiune și trei luări de cuvânt în aproape patru ani. Dintre grupurile parlamentare, cei mai activi au fost senatorii și deputații neafiliați, urmați de cei din PNL, PSD și ALDE.


Potrivit clasamentului realizat pe baza indicelui IAP, femeile s-au dovedit cu peste 31,5% mai active decât bărbații.


Spre exemplu, IAP înregistrat de primele trei doamne parlamentar (Cristiana Anghel, Fedorovici Doina și Andreea Paul) este echivalent cu IAP însumat al ultimilor 90 de bărbați care au deținut un mandat în actuala legislatură. În Senat, indicele IAP realizat de doamne a fost aproape dublu față de cel al domnilor. Cu toate acestea, în Top 15 parlamentari se află doar patru femei.

Raportat la indicele IAP, Senatul României a fost mai mare cu 23% mai mare decât al Camerei Deputaților.

Cel mai activ parlamentar a fost în această legislatură Valeriu Zgonea (IAP 1015,15). Performanța lui Valeriu Zgonea ia în calcul numărul impresionant de intervenții (4027 luări de cuvânt), dar marea lor majoritate fiind în calitate de Președinte al Camerei Deputaților. Valeriu Zgonea nu a avut nicio întrebare, interpelare sau moțiune semnată. Pe locul al doilea se află, la mare distanță, Tudor Ciuhodaru (IAP 673,3), care a punctat 172 inițiative legislative,  1411 luări de cuvânt, 1188 declarații politice, 203 întrebări și interpelări și 9 moțiuni semnate.


 Senatoarele Cristiana Anghel (LC) și Doina Fedorovici (PSD), respectiv deputata Andreea Paul (PNL) au fost cele mai active femei parlamentar.


În ceea ce privește activitatea grupurilor parlamentare, cel mai harnic grup din Parlament este cel al parlamentarilor neafiliați, cu un indice al activității parlamentare de 62.56, grație căruia a reușit să depășească grupul PNL, cel care s-a situat pe primul loc în primele trei ediții ale IAP. Această creștere se datorează în mare parte reordonării grupurilor parlamentare și în special ieșirii din PSD a lui Valeriu Zgonea.

Cel mai activ județ, din punctul de vedere al indicelui IAP obținut de senatorii și deputații trimiși în Parlamentul României, este județul Vaslui (medie IAP 101,13). La polul opus se află județul Mehedinți (medie IAP 19,66).

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top