Un singur minut a lipsit ca România Generalului Iordănescu să fie ca şi eliminată din cursa pentru Europeanul din Franţa din 2016. Condusă pe Naţional Arena de Finlanda până în prelungiri, echipa naţională a egalat în minutul 90+1 prin Hoban şi păstrează şanse pentru o calificare directă la turneul final. Pentru aceasta, tricolorii trebuie să câştige duminică (ora 19:00), în ultima etapă a grupei, meciul din Insulele Feroe.
România nu a reuşit să învingă Finlanda pe Arena Naţională 1-1, iar acum meciul cu Insulele Feroe, de duminică (ora 19:00) a devenit decisiv pentru calificarea la Euro 2016. O victorie a tricolorilor în ultimul meci al tricolorilor din grupă, ar asigura biletele pentru turneul final din Franţa.
Chiar dacă rămâne pe locul 2 în grupă şi depinde doar de ea în cursa pentru calificare la turneul final, naţionala lui Anghel Iordănescu i-a dezamăgit pe fanii prezenţi în număr record pe Arena Naţională, aceştia cerând demisia selecţionerului în finalul întâlnirii.
În minutul 86, când finlandezii conduceau încă pe tabela de marcaj, publicul şi-a pierdut răbdarea şi a scandat timp de câteva secund “demisia”. La final, Iordănescu a recunoscut că reacţia suporterilor a fost una întemeiată, dar a promis că el şi elevii săi vor face totul pentru a obţine calificarea la Euro.
Rezultatul înregistrat joi seara la Bucureşti ne-a asigurat, cel puţin deocamdată, barajul pentru Euro.
Următoarea etapă: Feroe – ROMÂNIA, Finlanda – Irlanda de Nord, Grecia – Ungaria (11 octombrie 2015)
La Campionatul European se califică direct primele două clasate din fiecare grupă împreună cu echipa de pe locul 3 cu cel mai bun punctaj. Celelalte opt ocupante ale locurilor 3 vor disputa un play-off în dublă manșă.
















































