Vintilă Mihăilescu a murit, după ani de suferință

Unul dintre cei mai respectați oameni de cultură ai României, Vintilă Mihăilescu, s-a stins din viață astăzi, 22 martie.

Era bolnav de leucemie de câțiva ani, iar în 2018, în timp ce se afla internat la Spitalul Clinic Fundeni, s-a organizat o campanie de donare de sânge pentru a-l salva de la situația critică în care se afla.

„După o luptă lungă și epuizantă cu boala (despre care a și scris, cum altfel, o carte), antropologul și profesorul Vintilă Mihăilescu a încetat din viață.

Este o pierdere uriașă pentru societatea pe care ne-a ajutat de atâte ori s-o cunoaștem și s-o înțelegem mai bine, mai atent, mai nuanțat. Multora dintre noi ne-a fost profesor, iar datorită lui, antropologia a devenit în România ultimelor decenii un teren mult mai viu și o unealtă mult mai întrebuințată. Rămâne, însă, în urmă, o muncă uriașă, pe care ne-a împărtășit-o tuturor cu generozitate, și pentru care îi suntem foarte recunoscători.

Drum bun, domn’ profesor!”, este mesajul transmis pe Facebook de Scena 9.

Vintilă Mihăilescu  s-a născut la 23 mai 1951 și a absolvit Facultatea de Psihologie a Universității București. A fost cercetător în psihologie al Institutului de Geriatrie (1974-78), iar între 1979-91 a fost cercetător al Centrului de Antropologie pe lângă Academia Română.

Din 2000, era profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Sociologie al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA).

În 2006 a fost decorat de președintele României pentru serviciile aduse culturii române.

Într-un interviu acordat în 2017 Q Magazine, Vintilă Mihăilescu spunea:

„Antropolog, psihosociolog, publicist, profesor, fost director al MȚR

Când văd lista asta, mă sperii! De fapt, nu am fost niciodată, pe rând, una sau alta dintre aceste ocupații. Ele m-au ocupat pe mine, după cum au fost vremurile, constrângerile și oportunitățile; eu m-am ocupat cam mereu de aceleași lucruri: să încerc să înțeleg câte ceva din ceea ce se întâmplă în jurul meu. Dar satisfacția cea mai mare mi-a dat-o, evident, învățământul, în sau în afara instituției de învățământ. Sunt a patra generație de dascăli, este sângele meu albastru…”

„Nu mi-am dorit niciodată să fiu ceva/cineva anume. Am devenit – și sunt plăcut surprins de ceea ce am devenit…”

Cele mai importante lucruri pe care a încercat să le transmită studenților săi

„Nu am ținut niciodată să le transmit ceva anume: ar fi însemnat că eu știu, iar ei nu – ceea ce uneori era adevărat, alte ori nu. Am încercat însă totdeauna să le răspund, când și cât am putut, la întrebările lor: important era ce conta pentru ei, ce probleme aveau ei, nu ce soluții aveam eu!”

Ce viitor are un tânar absolvent de sociologie în România de astăzi?

„Dacă îl interesează cu adevărat societatea, are mai multe oportunități să profeseze decât își imaginează. Competența sociologică este utilă și necesară în foarte multe domenii, chiar dacă nu se cheamă, formal, sociologie!”