…daca nu pentru Caldarusani, atunci pentru Grigorescu…. Daca nu pentru icoane, atunci pentru Dumnezeu. Eu am donat, donati si voi
"Buna Floriana, Te citesc de multa vreme si indraznesc sa-ti scriu pentru prima data in speranta ca ma poti ajuta. Este vorba de o problema de suflet si stiu ca vei intelege. Asa cum tu povesteai de atatea ori de minunile care ti s-au intamplat dupa vizitele la Ghighiu, acelasi lucru in pot spune si eu despre manastirea Caldarusani. Am ajuns acolo la parintele Laurentiu intr-un moment in care credeam ca nu mai exista nici o speranta si ma gandeam ca poate drumul meu aici se apropie de sfarsit. Am gasit un om extraordinar care a stiut sa ma asculte, sa ma invete sa sper, sa cred si sa ma rog. Si lucrurile bune au venit ca prin minune si viata mea s-a schimbat radical. Incerc sa ajung acolo de cate ori pot, pentru ca e un loc divin si ma simt atat de bine in linistea de acolo. Manastirea are si un muzeu unde se regasesc icoane pictate de Grigorescu si manuscrise foarte vechi si foarte valoroase. Este nevoie de bani, insa, pentru renovarea acestui muzeu. Din pacate, eu nu-mi permit aceasta suma, este vorba de aproximativ 3000 euro. Ma gandesc ca daca facem public acest lucru, poate se gaseste un om cu suflet mare sa dea acesti bani. Imi permit sa-ti recomand o vizita acolo, daca nu ai fost deja, sa te convingi ca nu exagerez deloc cand spun ca e un loc binecuvantat. Iti las conturile manastirii, in cazul in care crezi ca merita sa scrii despre aceasta manastire. Manastirea Caldarusani BRDE-Sucursala Bratianu RO48BRDE410SV20857734100 sau RO48BRDE410SV54654434100 Nu astepx un raspuns, stiu ca cei care fac astfel de lucruri cu sufletul, prefera, de obicei, sa ramana anonimi. Cele bune, Felicia"
Floriana, parintele Laurentiu este subiectul principal al stirilor zilei. Acuzatia: homosexualitate etc. Eu am donat oricum pentru manastire, insa ajungem iar la clieseul “avem o tara frumoasa, ce pacat ca e locuita”…?
Am vazut si eu aseara pe ProTv. Incredibil. Nici nu mai stiu ce sa zic. Si eu am donat. Cu vreo 13 ani in urma, la prima mea spovedanie, in primul an in care tinusem tot postul Pastelui, am trait o experienta care m-a tinut departe de biserica vreo cinci ani. 40 de zile cat a durat Postul, m-am pregatit sufleteste pentru acest moment. Era sambata Pastelui, toti ai mei ne pregateam sa plecam la tara, ca in fiecare an, si ma asteptau sa vin de la biserica sa putem pleca. Am stat la o coada de vreo doua ore si jumatate, la Biserica Sfantul Mina, la care mergeam atunci in mod frecvent. Cand mai aveam vreo trei persoane in fata mea, preotul la care urma sa ma spovedesc m-a zarit si m-a apostrofat atat de tare incat a auzit toata biserica, spunandu-mi ca n-am ce cauta aici daca nu am capul acoperit cu ceva. Am alergat intr-un suflet la niste prieteni care stateau in zona, am cerut un batic si m-am intors cu viteza luminii sa nu-mi pierd randul. Am ingenunchiat in sfarsit, in fata preotului, si m-am pregatit pentru cea mai sincera recunoastere a tuturor pacatelor pe care mi le reprosam de la nastere. N-am apucat, caci preotul (ii stiu numele, dar nu-l scriu, totusi, aici!) a inceput sa ma intrebe toate amanuntele vietii mele sexuale. Repet, nu generalitatile, ci amanuntele. Mai bine de 20 de minute mi-a cerut sa-i descriu cu lux de amanunte de la pozitii, pana la senzatii. Sincera sa fiu, nu prea intelegeam daca sunt la preot sau al sexolog. Cu totul altfel imi imaginasem eu ca este marturisirea fata de Dumnezeu. Degeaba incercam eu sa duc discutia pe fagasul remuscarilor pe care le nutream pentru discutii in contradictoriu cu mama mea sau pentru invidie pe care o simteam in raport cu vreo prietena, ca preotul ma tot tragea spre experienetele mele nocturne. Intr-un final, m-am ridicat din genunchi si-am plecat inainte de finalul pe care urma sa-l declare tot el, pentru ca am vrut sa-mi conserv ultimul meu dram de incredere in institutia bisericii. M-am oprit pe bordura unei strazi alaturate bisericii si-am plans cu sughituri vreo 30 de minute. Am crezut ca este ireal ce traiesc. Ani de zile nu mi-am revenit si-am vazut in preoti niste obsedati sexuali, niste frustrati odiosi, niste prefacuti care duc ipocrizia la perfectiune la adapostul sutanei. Am refuzat sa ma mai spovedesc vreodata, desi tineam in fiecare an toate posturile: 40 de zile de Paste, 40 de zile de Craciun, doua saptamani de Sfintii Petru si Pavel si de Sfanta Maria. Ma duceam la biserica, ingenuncheam, ma rugam la Dumnezeu si la Maica Domnului, citeam Acatistul Maicii si Rugul Ei aprins, continuam sa cred in Dumnezeu. Intr-o zi, m-am dus la tarnosirea unei biserici prin Drumul Taberei. Acolo am vazut un preot batran care m-a atras ca un magnet. Statea asezat pe un scaun si spovedea oameni. M-am indreptat spre el, marturisindu-i ca nu vreau sa ma spovedesc, ci doar sa vorbesc putin cu el. Avea vreo 70 de ani. Dialogul nostru s-a transformat intr-un schimb de idei controversate despre Iisus Hristos, despre crestinism si bunatate… Acest preot m-a trimis sa citesc “Evanghelia dupa Iisus”, o carte apocrifa a lui Saramago, care a devenit ulterior scriitorul meu preferat. In ultimii ani, duhovnicul meu, Teoctist, m-a readus la sentimentele bune si la respectul pe care-l nutream inainte si pentru preoti. Cred c-a fost o incercare ce-am trait atunci. Si mai cred ca Dumnezeu nu ne paraseste vreodata, indiferent daca noi, in fata incercarilor, Il parasim.