Împlinirea a 130 de ani de la nașterea pionierului aviației române, Aurel Vlaicu, a fost omagiată duminică în cadrul unui eveniment desfășurat pe terenul adiacent ruinelor fostului hangar în care aviatorul român și-a construit primul avion.

Stiri

130 de ani de la naşterea lui Aurel Vlaicu – manifestare omagială pe rămăşiţele Arsenalului Armatei din Drumul Taberei (Jurnalul Național)

Evenimentul a fost deschis de ministrul Corneliu Dobrițoiu, iar pentru organizarea lui și-au dat concursul Muzeul Aviației Române, Muzeul Militar, Federația Română de Tenis de Masă, Asociatia Cerdac.

Iubitorii istoriei aviatice, pasionații domeniului militar, cetățenii Sectorului 6, în special ai cartierului Drumul Taberei, au avut prilejul unic de a vedea exponate de o inestimabilă valoare ale expoziției statice: piese originale ale avionului Vlaicu I, elicea, motorul, o roată, volanul, poze originale, o machetă a avionului, diferite documente și schițe.

În plus, au fost organizate proiecții video cu singurele imagini păstrate de-a lungul timpului, iar pentru copii a fost amenajat un spațiu special în care au putut desena, construi machete de avion și auzi povești interesante spuse de invitați de marcă din peisajul militar și aviatic.

”Este uimitor faptul că descoperim locuri uitate, care au o valoare și un simbolism aparte. Aici, Aurel Vlaicu și-a concentrat toată inventivitatea și capacitatea creativă. Sunt copleșit și onorat să particip la un eveniment de care puțini își aduc aminte, inclusiv locuitorii din împrejurimi, eveniment prin care elitele românești au demonstrat că sunt în aceeași linie, în același pas, în același ritm cu celelalte elite la nivel mondial.
Trebuie să facem orice să redescoperim aceste locuri, să le repunem în valoare, pentru că au o amprentă energetică și culturală aparte”, a spus ministrul Corneliu Dobrițoiu, potrivit Jurnalul Național.

În hangarul de pe terenul Arsenalului Armatei, Aurel Vlaicu a construit primul său avion, VLAICU I, cu care a zburat fără modificări în anul 1909, eveniment unic pentru aviația mondială.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top