Aproximativ unul din 12 conturi create pe Facebook este fals, scrie The Independent.

Stiri

8,7% conturi de Facebook sunt false

Aceast lucru înseamnă că 83 de milioane de utilizatori (8,7%) din cei 955 de milioane din întreaga lume și-au creat conturi false.

Numărul mare de conturi false ar putea conduce la reducerea cererilor de publicitate de pe site-ul de socializare.

Facebook a declarat că profilurile dublate reprezintă 4,8%, în timp ce conturile care nu au specificări clare despre utilizator reprezintă 2,4%.

1,5% dintre cei care au încercat să își facă un cont pe Facebook au fost respinși. Acest lucru înseamnă că nu respectă regulile Facebook.

“Aceste estimări se bazează pe o analiză internă a unui eşantion limitat de conturi. Vom identifica numele care par a avea un comportament fals sau de altă natură”, a precizat un oficial al companiei.

Într-o anexă care prezintă rezultatele celui de-al doilea trimestru, Facebook a raportat o încetinire a creșterii profiturilor. Fenomenul pare a fi mult mai pronunțat în țări în curs de dezvoltare ca Indonezia sau Turcia. Situația este mai puțin gravă în țări din Europa de vest sau Statele Unite ale Americii.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top