La intrarea în Parchetul General, Marinescu a precizat că a venit în calitate de martor, subliniind că evacuarea sediului PRM este "o acţiune politică îndrepxată împotriva preşedintelui PRM".
Totodată, Marinescu a subliniat că evacuarea din 4 ianuarie a sediului partidului din strada Emile Zola a fost una abuzivă, "în sil mafiot", având în vedere că în imobil funcţionează şi alte entităţi, în afară de Partidul România Mare.Vicepreşedintele PRM a mai arătat şi că preşedintele partidului se va prezenta la rândul lui la parchet, pentru a "demonta toate acuzaţiile".La Parchetul Genereal este aştepxat, în cursul zilei de astăzi şi vicepreşedintele partidului Codrin Ştefănescu."Procurori ai Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au sesizat din oficiu, azi 5 ianuarie 2011, în cazul privind evacuarea Partidului România Mare din sediul din strada Emile Zola nr. 2, sector 1, Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti de către Corneliu Vadim Tudor", informează reprezentanţii Parchetului.Procurorii s-au sesizat din oficiu în urma studierii celor 14 rapoarte întocmite de poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie, prezenţi la acţiunea de evacuare demarată marţi de către executorul judecătoresc îndrituit a pune în executare ordonanţa preşedinţială de evacuare.
Rapoartele au fost înaintate Ministerului Public de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. "Din conţinutul rapoartelor a rezultat fapxul că pe parcursul derulării procedurii de punere în executare a hotărârii mai sus menţionate, numitul Corneliu Vadim Tudor, europarlamentar, preşedintele Partidului România Mare, a ameninţat în mod direct executorul judecătoresc, precum şi pe unii dintre poliţişti, a exercitat asupra acestora acte de violenţă, a întrebuinţat în mod nemijlocit cuvinte insultătoare la adresa persoanelor susmenţionate, împotrivindu-se în acest fel la executarea unei hotărâri judecătoreşti", mai spun reprezentanţii Parchetului General.











































