"Era un mare nimeni care se pare că ieri (miercuri – n.r.) a afirmat la televizor …", a început preşedintele, fiind întrebat de moderatoarea emisiunii de la RRA dacă este vorba despre un fost consilier prezidenţial. "Doamnă, pentru mine este un mare nimeni", a răspuns Băsescu. "
Nu a putut să stea decât câteva zile şef la un serviciu de informaţii", a continuat preşedintele.Băsescu a recunoscut că a primit informaţii "cel puţin de două ori pe an" despre ce se întâmpla la frontieră şi a acţionat în baza lor. "Sigur că am primit informaţii, cel puţin de două ori pe an, despre ceea ce se întâmpla în frontieră.Vă mai pot spune că nu m-au lăsat indiferent.Instituţiile statului au trebuit să acţioneze şi au acţionat, nu biciuite neapărat de preşedinte, dar au acţionat", a mai spus Băsescu, adăugând că până în prezent sunt 51 de vameşi care au fost anchetaţi şi li s-au trimis dosarele în instanţă şi 120 de poliţişti de frontieră, din 2005 până în prezent.
Fostul şef SIE, Claudiu Săftoiu, a afirmat miercuri, la Realitatea Tv, că încă din 2005 preşedintele Traian Băsescu primea raporte ale SRI în care erau semnalate problemele corupţie de la nivelul vămilor. "Preşedintele are rapoarte de la SRI din 2005.Eu însumi, când eram la Cotroceni, îmi aduc aminte că primeam vrafuri peste vrafuri.Erau ofiţeri de informaţii spunând: veniţi odată peste oamenii aceştia, sunt în toate punctele de frontieră, e copxură acolo de corupţie", a susţinut Claudiu Săftoiu.











































