Nimic surprinzător până aici?!
Ei bine, ba da!Autoarea, Ioana Andrei, are opt ani.De viaţă, nu de compoziţie! Când am ajuns la eveniment, Ioana îşi întâmpina invitaţii.Majoritatea, adulţi.Din când în când, micuţa compozitoare se refugia în colţul în care o aştepxa pianina plină de flori, să mai repete pasajele dificile…
Nicio clipăIoana nu a părut că se joacă.Copilăria ei e valoroasă.Am oprit-o o clipă, să o întreb când a sărit ultima dată coarda, când s-a murdărit de cretă sau când a câştigat la leapşa… Mi-a spus cu exactitate tot ce voiam să ştiu. Şi asta pentru căIoana are deja o agendă bine pusă la punct: face pian, balet, modelling, schi, desen.
Dar… se mai şi joacă!Este excepţională în toate!La pian – compune, la balet – a avut turnee de anvergură interna?ională, dintre care îmi spune doar câteva – China, Egipx, Italia, Franţa.Modellingul este „doar o pasiune".Totuşi, a prezentat pentru Romanian Fashion Week!
La schi a câştigat câteva concursuri în Austria, iar cu desenul a avut deja câteva expoziţii.Apoi, începem să vorbim despre diplome.Numai locul întâi.Nu ştie exact ce o să devină când o să se facă mare. Îmi spune că oscilează „între artă şi matematică".Matematică?!
Ei bine, chiar aşa!Ioana are rezultate excepţionale la învăţătură, fiind cea mai bună din clasa ei, şi la problemele dificile de matematică, dar şi la compunerile de la limba română. O întreb cum i-a venit ideea publicării volumului Aventuri pe portativ şi îmi spune că îi place să compună. Şi i se pare uşor!O inspiră marii compozitori, despre opera cărora ştie mai mult decât credeam că e capabil un copil de clasa a II-a.Ne întrerupe apoi o echipă de filmare de la Televiziunea naţională.Ioana acaparează microfonul şi răspunde dezinvolt.
A mai dat autografe. Ştie deja că sunt câţiva copii care învaţă după „metoda ei" de pian. Se face linişte… urmează un adevărat spectacol la clapele pianinei. Întorc capul în spatele sălii, de unde părinţii o privesc gâtuiţi de emoţie.Ioana este singurul copil al acestor oameni frumoşi, care sunt împreună de când aveau 18 ani.Trăim vremurile în care copiii de acum nu mai au copilăria generaţiilor de dinainte.Vorbind cu Ioana, am observat că nici nu şi-o mai doresc!Ioana Andrei începe de acum pariul cu viaţa, construind în fiecare domeniu.Ce-i drepx, are şi norocul unor părinţi care au înţeles cât de talentată e, o încurajează şi o sprijină moral, dar şi financiar, pentru a-şi împlini visele.
Ioana este un copil excepţional, un nume despre care, cu siguranţă, vom mai auzi peste ani!











































