Leo Iorga, fost solist al trupei Compact, a fost operat, în această dimineaţă , pentru extirparea unei tumori din zona plămânilor, de către medicii de la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Capitală.

Actual

UPDATE: Fostul solist al trupei Compact, pe masa de operaţie

Cântăreţul în vârstă de 47 de ani a fost internat în spital miercuri.
Leo Iorga a fost, de-a lungul anilor, solist vocal la Cargo, Compact şi Schimbul III, iar în prezent face parte din trupa Pacifica.Artistul este căsătorit şi are doi copii.UPDATEProfesorul Florin Mihălţan, purtătorul de cuvânt al Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Capitală,  a declarat că intervenţia chirurgicală la care a fost supus Leo Iorga s-a încheiat în jurul orei 12.45, acesta s-a trezit după operaţie şi a fost dus la Terapie Intensivă.Cadrele medicale au refuzat să precizeze dacă
Leo Iorga a fost operat pentru o tumoare la plămâni, întrucât familia acestuia a cerut discreţie în ce priveşte diagnosticul.Mihălţan a mai spus că intervenţia chirurgicală s-a desfăşurat în condiţii foarte bune, iar familia lui Leo Iorga a fost deja informată în legătură cu starea acestuia.Leo Iorga a fost operat de o echipă medicală condusă de profesorul Ioan Cordoş.Surse medicale declarau că medicii au descoperit recent căLeo Iorga are o tumoare la plămâni, acesta fiind programat pentru operaţie la Institutul de Pneumoftiziologie "
Marius Nasta".Leo Iorga s-a născut la Arad, în 1964, şi a debutat ca toboşar în trupa Liceului "Ioan Slavici" din localitate. Între anii 1984 şi 1985 a fost solist al grupului Pacific, iar din 1985 până în 1988 a fost toboşar şi solist pentru Sui-Generis.Ulterior, el a devenit solistul trupei Cargo, după care, din 1988 până în 1996 a fost solist al trupei Compact. În 1996 s-a alăturat trupei Schimbul 3. În prezent, Leo Iorga este solist al trupei Pacifica.Din discografia lui fac parte albumele "
Cine eşti tu oare" (1991, Compact) şi "O altă tăcere" (2005, Pacifica).

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top