000 de euro de la jurnalişti britanici sub acoperire pentru a face lobby pentru un amendament în Parlamentul European.
Potrivit oficialilor DNA, procurorii vor face verificări în acest caz.Europarlamentarul PSD, Adrian Severin, a declarat luni că nu-şi va prezenta demisia din Parlamentul European, în urma celor relatate de Sunday Times, deoarece nu are nimic pe conştiinţă să-şi reproşeze, că nu este corupx, iar acuzaţiile aduse la adresa sa sunt false."Nu sunt corupx, sunt un om foarte incomod şi voi fi în continuare", a apreciat Severin.El a mai menţionat că nu are nimic pe conştiinţă care să justifice o demisie a sa din funcţie, respectiv că nu ar fi făcut nimic "ilegal sau imoral".
Eurodeputatul PSD Adrian Severin, acuzat de un material Sunday Times că ar fi promovat un amendament în PE în vederea obţinerii unei sume de bani, a declarat la Realitatea TV că este victima unei înscenări şi a anunţat că a cerut urmărirea în justiţie a ziariştilor sub acoperire.











































