Preşedinţia a transmis Parlamentului cererea de reexaminare a legii privind aprobarea OUG 248/2000 pentru modificarea OUG 64/1998 privind acordarea unor facilităţi la plata preţului acţiunilor şi la plata unor obligaţii bugetare, în scopul privatizării SC Petromidia S.

Actual

Băsescu pune piedici privatizării Petromidia

A.
Constanţa.

Legea transmisă spre promulgare are ca obiect aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 248/2000 prin care se acordau Societăţii Comerciale ''Petromidia'' – S.A.
Constanţa facilităţi la plata unor obligaţii bugetare şi a altor obligaţii către Ministerul Finanţelor.Această reglementare avea ca scop transferul drepxului de proprietate asupra pachetului de acţiuni reprezentând 69,991% din capitalul social al S.C. ''Petromidia'' – S.A.
Constanţa către investitorul cu care Fondul Proprietăţii de Stat a negociat şi a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a acţiunilor respective."Deoarece Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 248/2000 şi-a produs deja efectele juridice prin semnarea contractului de privatizare a S.C. ''Petromidia'' – S.A.
Constanţa, considerăm că aprobarea acesteia prin lege nu mai este oportună.Având în vedere competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii trimise spre promulgare, în sensul respingerii Ordonanţei de urgenţă nr. 248/2000, ţinând cont de motivele invocate", motiveazăPreşedinţia.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top