Elisabeta Polihroniade: „Iliescu a acceptat remiza”

Ceauşescu îi urmărea emisiunile, iar Iliescu i-a acceptat remiza.
La olimpiade, a preferat întotdeauna jocul tactic. În viaţa personală însă, este mereu în defensivă. Q Magazine a provocat-o pe Elisabeta Polihroniade la o partidă de şah jucată nu cu pioni şi regine, ci cu crâmpeie de viaţă.Ne-a dat mat cu lacrimile care i-au apărut în ochi vorbind despre cel mai dificil moment al vieţii ei: pierderea copilului! Elisabeta Polihroniade este una dintre personalităţile cu poveşti de viaţă fascinante, pe care le putem găsi cu uşurinţă chiar în centrul Capitalei.Nu trebuie să străbatem mări şi ţări pentru a le întâlni, trebuie doar să avem răgazul să deschidem uşa unui apartament de bloc din Piaţa Amzei.Cu toate acestea, de ani buni, peste numele ei a părut că se aşterne uitarea.Cei tineri, văzând titlul acestui articol, or să dea „un search pe Google". Însă informaţiile despre Elisabeta Polihroniade nu se află de pe net, ci întrebându-i pe cei care îşi mai amintesc despre partidele ei de şah de la olimpiade sau care nu ratau nicio emisiune a TVR-ului, instituţie la care şahista româncă a avut, toată viaţa, Cartea de Muncă.
Mulţi s-au mai întrebat, cu siguranţă, peste timp, ce mai face, ce s-a ales de încă un fenomen pe care România postdecembristă nu l-a scos prea mult în faţă.Ei bine, Elisabeta Polihroniade e pe cale de a da startul unui turneu de grand şlem, al treilea ca importanţă mondială, care, pe tronsonul de timp în care se desfăşoară în ţara noastră, este chiar cel mai important eveniment al şahului de pretutindeni!S-a spus că viaţa nu e îndeajuns de lungă pentru şah……dar aceasta este vina vieţii, nu a şahului!Ei bine, Elisabeta Polihroniade, care în aprilie împlineşte 76 de ani, a început să joace şah, din întâmplare, încă din copilărie. „Mă jucam cu băieţii.Mie îmi plăcea să mă joc cu băieţii când eram mică, pentru că fetele mi se păreau prea liniştite, prea cuminţi.
Eu eram mai năzdrăvană, recunosc. Şi am învăţat încet-încet de la ei.Apoi am jucat la Palatul Pionierilor.Era o altă epocă, cu alte condiţii sociale, alte posibilităţi.Acum s-au deschis posibilităţile, şi copiii de astăzi pot să se ducă să facă orice.Atunci, teritoriul nostru era mai restrâns, nu prea aveam alternative."
A trăit toată viaţa în Bucureşti, deşi şahul a purtat-o în peste 67 de ţări, în unele chiar de mai multe ori. „Sunt născută, crescută şi aici rămân, în Bucureşti.N-am avut niciodată niciun fel de tentaţie de a pleca în altă parte.Nici în ţară, nici peste hotare. În unele ţări pe care le-am vizitat mi-a plăcut foarte mult, dar nu m-am gândit să mă stabilesc acolo.Australia, de pildă, m-a fascinat."  Părinţii, amândoi medici, şi-au dorit acelaşi parcurs profesional pentru copilul lor.
Numai că fetiţa Elisabeta Ionescu (atunci) era din ce în ce mai atrasă de şah.La 13 ani juca şah cu medicii de la Spitalul Colentina, colegii părinţilor ei.Intrată în echipa de şah a medicilor, fetiţa de atunci a prins gustul confruntărilor, câştigând competiţie după competiţie, pe raion, pe oraş… În scurt timp, părinţii s-au resemnat cu gândul că fetiţa lor nu le va călca pe urme în alegerile profesionale şi au sprijinit-o în decizia pe care a luat-o, aceea de a da admitere la Facultatea de Filosofie, singura care avea şi secţie de Jurnalism: „Ca să joc şah, singura profesie pe care puteam să mi-o aleg era cea de ziarist, de gazetar".Terminând studiile universitare, a fost repartizată la Radioul public, acolo unde şi-a făcut ucenicia în meseria de jurnalist, cu emisiunea „
Carnet de reporter": „Da, primul pas a fost la Radioul public.De la facultate am fost repartizată acolo.Pe vremea aceea, televiziunea abia se năştea.La radio este mult mai comod şi mult mai uşor de lucrat, după părerea mea.
Realizatorii de radio sunt persoane mai calde.Nu au mirajul acela al apariţiei la tv.Sunt mai naturali".Apoi a făcut pasul spre Televiziunea Română.Patru ani a muncit în redacţie fără a fi lăudată sau evidenţiată. Şi, într-o zi, a venit brusc promovarea! „
Tot timpul am lucrat cu dăruire. Şi tot timpul vedeam că în jurul meu se evidenţiau…De la reporter la redactor şi până la realizator era cale lungă şi era tare greu.Pe lângă mine, colegii mei tot urcau în carieră.Eu stagnam.Dar plecam la campionate şi nu puteam să am nicio pretenţie.
La un moment dat, am fost chemată la direcţie şi mi s-a spus că pot realiza emisiunea despre şah. În redac?ie eram unul dintre puţinii realizatori de emisiuni din televiziune care veneau cu materiale de afară.Eu mă duceam la concurs şi acolo găseam şi subiecte.De exemplu, la un moment dat, am plecat la un campionat în sudul Spaniei şi am auzit că exista, foarte aproape de locul unde jucam, un preot ortodox.Era un prelat.Era rar să vezi un prelat ortodox într-o ţară majoritar catolică. Şi i-am luat interviu.
Mi-a dat atunci, şi păstrez şi acum, staţi să vă arăt, această medalie (se duce în dormitor şi ia o cutiuţă din nopxiera de la pat. Într-un etui de piele, cu interior de catifea, păstrează o medalie de argint).  Era o raritate pe vremea aceea… scriam despre religie, veneam cu un material de extern.Eu am avut acest noroc, pot spune, că, jucând şah, am putut să mai văd şi altceva şi să iau şi altfel de contacte, şi chiar să le folosesc în profesia mea.Asta mi-a confirmat că opţiunea pentru profesia aceasta era cea mai bună alegere. Şi probabil că şi împletirea între profesii m-a făcut mai cunoscută.M-am dus şi i-am luat interviu acelui prelat ortodox.Eu am considerat că pot să spun ceva mai altfel decât cunoşteam noi. Îmi cumpărasem între timp un aparat de filmat pe care îl luam cu mine pretutindeni, deci aveam şi tehnic posibilitatea de a realiza reportajele.
Am venit cu materialul şi a intrat în emisiune.N-a fost singurul caz.Dacă trebuia să trimiţi un ziarist special acolo, costa mai mult."Prima zi consemnată în Cartea de Muncă a fost la Televiziunea Română.La fel şi ultima, înainte de pensie.
De atunci, postul public o invită arareori la emisiunile din Pangratti, însăElisabeta Polihroniade nu reproşează nimic nimănui.Crede însa că, dacă emisiunea ei s-ar relua acum, ar avea telespectatori. „Da, acum aş gândi-o într-un format actual, cu un prezentator tânăr şi plăcut şi foarte bine format.Eu aş sta în spate, să îl pot susţine în ceea ce priveşte prezentarea, materialele…"
Dar, cum nu a primit nicio ofertă în acest sens… „Din acest motiv, eu sunt scriitoare la ora actuală.Sigur că mi-ar face plăcere să mai realizez o emisiune, pentru jocul de şah în sine.Dar eu am ce face…Am cărţile pe care le scriu întruna."
Vorbeşte şapxe limbi străine, are 21 de titluri publicate şi este membră a Uniunii Scriitorilor.Este vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale de Şah şi al Organizaţiei „Şahul în şcoală".Performanţele ei nu sunt, aşadar, doar în perimetrul tablei de şah.A fost greu să fie impecabilă pe toate aceste paliere? „Nu a fost greu.
Tot ce se numeşte şah în viaţa mea nu a fost greu.Greu a fost doar să realizez această îmbinare între profesie şi şah.Nu ştiu câţi sportivi de mare performanţă – eu am 10 medalii olimpice – au putut să facă şi performanţă în sport, şi să susţină profesia.E foarte greu de împletit şi din cauza timpului, şi din cauza efortului pe care trebuie să îl depui."Despre tragedia vieţii eiAm pornit interviul având în faţă o femeie cu o atitudine destul de oficială.Exact ca la o partidă se şah, am făcut mutări anticipând reacţia celui aflat de partea cealaltă a tablei.
Acum, că tonul discuţiei e mai cald, dau să o întreb despre cum e viaţa Elisabetei Polihroniade dincolo de tabla în alb-negru…Iniţial se numea Elisabeta Ionescu.Polihroniade e numele pe care i l-a adus în viaţă căsnicia, despre care însă nu vorbeşte. „«Polihroniade» are o traducere foarte frumoasă. În limba greacă înseamnă «mulţi ani». Şi uitaţi căDumnezeu m-a ajutat…"
Fac o mutare de nebun!Trec în diagonală peste toţi anii ei şi o întreb despre familie…Regina ei contraatacă şi-mi dă mat! „Ştiţi, e bine să nu vorbim despre asta, pentru că eu am avut o fată care a murit. Şi de aici încolo, nu vreau să mai vorbesc…Aşa că vă rog să ne oprim…"Ne întoarcem apoi în timp, în anii pe care îmi îngăduie destul de greu să-i retrăim.
Aflu că au fost două perioade în viaţa ei când a fost nevoită să intre într-un con de umbră, pentru că o altă jucătoare de şah din România era fiica unui om influent din politică.Atunci nu a mai fost trimisă în turnee. „Orice aş fi vrut să fac, era inutil. Şi atunci am zis că dacă bătălia asta socială nu o puteam duce, pentru că nu aveam şanse… atunci m-am aşezat la tabla de şah şi am zis: «de la asta nu mă mai poate opri nimeni»."Bărbaţii joacă şah diferit? „Da, bărbaţii sunt mai decişi, sunt mai pregătiţi.
E ca în societate… aveau teama că pot pierde în faţa unei femei. Şi atunci jucau cu mai multă îndârjire." Îi place regina albă, deşi cele mai multe partide le-a câştigat jucând cu negrele!O fascinează pionul, „pentru că este singurul care poate deveni regină.De fapx, poate deveni orice piesă doreşte, în afară de rege.Este ca în societate!Nu trebuie să sfidăm o persoană modestă sau mai retrasă, pentru că niciodată nu putem să ştim ce resurse are şi ce valoare.
Când e vorba despre cal, trebuie să fii foarte atent… sunt persoane care nu merg pe drumul drepx, ci aleg calea… important e să-şi atingă scopul.Nebunul l-am denumit după francezi, «fou», dar în alte limbi se cheamă ofiţer.Nebunul are regulile lui.Sunt doi care colaborează foarte bine.Ce să mai, atunci când a fost conceput jocul, de acel înţelepx, la curtea prinţului Indiei… a fost genial!".
O rog să ne întoarcem la patalamaua de ziarist şi să-mi spună ce mişcare ar trebui să facă poporul român, astfel încât să dea mat dificultăţilor pe care le traversează acum. „Este foarte greu. Ştiu că noi toţi trebuie să ne iubim ţara şi să facem orice pentru ea." Ceauşescu îi urmărea emisiuneaSpune că, în România, şahiştii nu au bani.Nici nu ar avea nevoie de prea mulţi.Au nevoie de o tablă, de piese…  Nu trebuie echipament performant, ci bani de drum.Totuşi, nimeni nu face nimic pentru a sprijini acest sport.
Iar asta se întâmplă „pentru că şahul nu are element de spectaculozitate.Nu e nimic spectaculos!Este un joc liniştit, un joc de răbdare".Totuşi, Elisabeta Polihroniade continuă să lupxe pentru şah.A deschis recent o campanie… „şahul în şcoală", iar visul ei cel mai mare e ca şahul să devină materie de studiu în şcoală. „
Vreau să fie o materie opţională.Dacă, de pildă, un copil nu poate să sară la sport sau să cânte la muzică, să aibă alternativa aceasta!"E o idee out of the box pentru România, însă în China, de pildă, şahul este materie obligatorie în primii doi ani de şcoală.Apoi devine opţional.Totuşi, ce şanse are acest proiect să devină realitate? „
Am făcut un demers oficial.S-a discutat şi în Parlament, la un moment dat, acum câţiva ani.Poetul Păunescu a ţinut o pledoarie foarte frumoasă, Dumnezeu să-l ierte! Şi încă mai lupxăm.Acum, de exemplu, facem un campionat, care este unul dintre primele cinci din lume!Turneul Regilor. Îl facem la Bazna.
Vin unii dintre cei mai buni jucători din lume… este a V-a ediţie. În perioada în care este organizat, 10-23 iunie, e cel mai important din lume.Dorim să desfăşurăm mai multe activităţi care să atragă oamenii.Turneul a intrat în grand şlem.Noi n-am visat asta niciodată!Mi-aş dori să facem ceva şi pentru amatori. În acest grand şlem, la ora actuală sunt cinci ţări, iar în afară de acestea, sunt mereu alte ţări care vor să intre.
Acum bat la uşăIndia, SUA, Argentina, Rusia şi Anglia." „Nu am jucat niciodată şah cu Ceauşescu!Deşi se vorbeşte că am jucat, dar nu…Doar am fost decorată de el. Ştiu că juca şah şi că îi plăcea.
Pe vremea când a fost introdusă la Televiziune emisiunea mea de şah, probabil ca o urmărea.Sau probabil că emisiunea a fost cu asentimentul conducătorilor, care atunci ei decideau ce să intre în program.Din păcate, acum şahul este trecut în derizoriu.Dar şahul o să trăiască!O să supravieţuiască."
Ultima partidă de şah pe care a jucat-o oficial s-a derulat cu mai mult de zece ani în urmă şi a fost un turneu masculin, în Hawaii.Cu prietenii joacă foarte rar, pentru că o partidă de şah cu fenomenul Elisabeta Polihroniade este aproape imposibilă pentru un om de rând.Nu cedează partidele. „De curând, în Turneul dedicat memoriei poetului Adrian Păunescu, am jucat cu dl Iliescu.I-am propus remiză şi a accepxat-o imediat!"  Cea mai dificilă partidă a fost „la o olimpiadă, în poziţie net câştigată.
Eu, cu avantaj mare de tot!A fost cea mai groaznică partidă de şah din viaţa mea.Am pierdut în faţa unei jucătoare care a trişat".Acum joacă şah pe calculator şi consideră computerul un antrenor abil pentru mintea umană, „o unealtă folositoare".  Elisabeta Polihroniade conduce cea mai renumită publica?ie dedicată şahiştilor.Revista Gambit.După ani în care nu am mai citit nicio ştire despre ea sau despre şahul românesc, a apărut bomba care critica atitudinea violentă pe care aceasta ar fi avut-o la una dintre Adunările Generale ale Federaţiei de Şah, atunci când i-ar fi lovit pe preşedintele SC Siciliana, Dan Păsărelu, şi pe jurnalistul Victor Sima.
Momentul adevărului?! „Era un culoar strâmt…Păsărelu a trecut pe lângă mine şi m-a lovit intenţionat cu piciorul în gleznă.M-a surprins.Există o rivalitate care pluteşte în aer, pentru că el a fost într-o echipă care nu era în relaţii bune cu cei din conducerea Federaţiei.
Dar nu îi port pică.Drepx dovadă, apare menţionat şi în revistele, şi în cărţile mele…  L-am ajutat mai demult, când a venit să se scuze că a dus o campanie împotriva mea, şi a colaborat vreo doi ani la revista mea.Eu sunt vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale şi al Organizaţiei „Şahul în şcoală". Nu arbitrează în România„Sunt arbitru internaţional.Nu arbitrez în România, tocmai ca să las locul altor şahişti.
Arbitrez numai în afară… cred că mă puteţi înţelege dincolo de cuvinte."Am petrecut câteva ceasuri de vorbă cu una dintre legendele României.Mă conduce spre ieşire şi atunci observ că până şi gresia de la intrarea în apartamentul ei are plăcile alb-negru. „Aşa s-a întâmplat."Eu cred însă că nimic nu e întâmplător, nici fapxul că
Dumnezeu a adus-o înapoi după o grea încercare suferită în urmă cu patru ani, în care viaţa i-a fost puternic ameninţată.De atunci, Elisabeta Polihroniade nu se mai teme de moarte.Vorbim despre asta cu reportofonul închis şi înţeleg că despre Elisabeta Polihroniade cei care ne citesc trebuie să ştie doar că mai există şi că, dintr-un apartament din Bucureşti, coordonează evenimente internaţionale de şah care se întâmplă la noi în ţară şi despre care noi, românii, nu ştim nimic.Dacă, după ce citiţi acest material, măcar câţiva dintre dvs. răscolesc prin amintirile tinereţii după o tablă de lemn care e o fa?ă pentru şah, o fa?ă pentru table, pariul e, pe jumătate, câştigat.Dacă însă băgaţi în pungă piesele de table şi păstraţi şahul, atunci indiferenţa e făcută… mat.
Chiar, aţi observat că partea alb-negru a respectivei tăbliţe de lemn este aproape nouă, în comparaţie cu cea pe care aţi folosit-o zornăind zarurile la iarbă-verde?!