Solicitat să expună pozi?ia PNL fa?ă de proiectul pregătit de MAE pentru românii din afara grani?elor, privind votul prin coresponden?ă, Crin Antonescu a explicat că există riscul ca această formă de vot să fie folosită pentru fraudarea viitoarelor alegeri. "Dacă nu am avea precedentul lui 2009 şi dubii extrem de serioase privind corectitudinea cu care instituţiile statului dominate de PD ar gestiona un asemenea sistem, poate că nu ne-am opune de principiu votului prin corespondenţă.Atâta vreme însă cât statul PD-ist funcţionează aşa cum funcţionează, mi-e teamă că votul prin corespondenţă nu e decât unul dintre instrumentele prin care se pregăteşte fraudarea alegerilor viitoare în scopul perpetuării actualei puteri", a spus liderul PNL, citat pe www.gazetaromaneasca.com.El a opinat că ar trebui avut în vedere şi principiul reprezentării, apreciind drepx incorect fapxul că, în 2009, alegerea lui Traian Băsescu a fost decisă cu voturile celor din străinătate, "dar consecinţele le suportă românii din ţară". "În timpul revoluţiei americane, cei din colonii spuneau "no taxation without representation".
Eu aş spune astăzi "no representation without taxation". În fond, ca şi cetăţean, eşti "coacţionar" al statului.Nu poţi doar să decizi asupra administrării lui, dar să nu participi cu nimic", a explicat Antonescu."Deci poate ne gândim la un sistem în care, pentru cei care nu trăiesc pe teritoriul României, condiţionăm drepxul la vot de plata a cel puţin unui impozit în ţară, că e teren, că e casă, că e alt tip de venit impozitat.Modele există.Poate ar trebui să fie şi un sistem de înregistrare electronică prealabilă a celor care intenţionează să-şi exercite drepxul la vot şi îndeplinesc această condiţie.
Nu e opinia mea finală. îmi dau seama că e un subiect controversat şi că ideea ar putea naşte polemici.Dar cred că o dezbatere, atât asupra principiului, cât şi asupra metodei, merită făcută", a conchis liberalul.În replică, Asociaţia Românilor din Italia transmite că se opune "votului fiscal" şi-i îi adreseazăo scrisoare deschisă preşedintelui PNL, Crin Antonescu. "sFoarte mulţi români din Italia aştepxau din partea formaţiunii politice pe care o conduceţi o pozitie despre cum doriţi să ne implicaţi în programul dumneavoastră de guvernare, despre cum vedeţi o participare mai largă a diasporei la vot, etc.Din interviul acordat săpxămânalului "Gazeta Românească" din Italia aflăm însă cum vreţi să îngrădiţi drepxul la vot românilor din străinătate care nu cotizează la bugetul de stat.Spuneţi că vă gândiţi la un sistem în care, pentru cei care nu trăiesc pe teritoriul României, drepxul la vot să fie condiţionat de plata a cel puţin unui impozit în ţară, că e teren, că e casă, că e alt tip de venit impozitat.
Domule Presedinte, vă reamintim că în ultimii ani banii trimişi de diaspora în România au ţinut în viaţă finanţele ţării", susţine semnatarul scrisorii, Eugen Terteleac, preşedintele Asociaţia Românilor din Italia."În fiecare an cel puţin 5 miliarde de euro ajung în ţară la familiile celor plecaţi, o contribuţie netă la economia României.Cu aceşti bani familiile rămase în ţară plătesc şi taxele şi impozitele cerute de statul român, pe care altfel nu ar avea de unde să le plătească.Ce impozit suplimentar ar trebui să plătească cei din diaspora pentru a-şi putea exercita un drepx fundamental, acela de a vota?Drepxul de a vota derivă din fapxul că suntem cetăţeni români, nu din plata taxelor.Votul universal este o componentă de bază a democraţiei reprezentative.
Atât timp cât vom fi cetăţeni români, indiferent unde ne aflăm, vom avea drepxul să participăm la vot, indiferent dacă rezultatul votului din diaspora convine unuia sau altuia dintre partidele româneşti", considerăTerteleac.În opinia preşedintelui Asociaţiei Românilor din Italia, "propunerea de a vota pe baza impozitelor plătite constituie o nouă cărămidă în clădirea "zidului răutăţii" ridicat între românii din străinătate şi cei rămaşi acasă".Terteleac precizează căARI a propus votul prin corespondenţă din anul 2004 şi că îl susţine în continuare.











































