Potrivit unui comunicat remis marţi AGERPRES, festivalul este replica adaptată României a European Psychoanalytic Film Festival, prezidat de marele regizor italian Bernardo Bertolucci, organizat la Londra o dată la doi ani şi aflat acum la cea de a şasea ediţie.
Festivalul coincide ca perioadă cu desfăşurarea la Bucureşti a celei de-a patra Conferinţe Internaţionale de Psihanaliză – Pluralismul în Psihanaliză, organizată de Societatea Română de Psihanaliză, unul dintre partenerii evenimentului.
“Ar trebui psihanalizat cum de mi-a venit ideea… şi ce a determinat atâta perseverenţă diabolică-n proiect. Undeva în amintirea de cinefil pasionat rămăsese ‘Fascinaţia’ lui Hitchcock, care mă îndemna să aflu de ce l-a preocupat pe maestrul suspansului tocmai profesorul Freud şi teoriile sale. Doar pentru că filmul şi psihanaliza s-au născut în acelaşi an de bun augur, 1895? Oare asta l-a făcut şi pe Woody Allen să se lase cucerit de lumea lui Jung? Poate că festivalul acesta va lămuri curiozităţile celor două universuri. Sper să ajungem Londra din urmă. Prea am dat de multe sincronicităţi”, a declarat criticul de film Irina-Margareta Nistor, directorul Festivalului, citată în comunicat.
În festival vor fi prezentate în premieră în România titluri precum “Terapie specială”, regia Ben Lewin, câştigător al Premiului Publicului şi al Premiului Special al Juriului la Sundance 2012, cu Helen Hunt şi William H. Macy şi “Take This Waltz”, regia Sarah Polley, cu Michelle Williams şi Seth Rogen în rolurile principale.
Duminică, 28 octombrie, patru scurtmetraje româneşti – “Lost Spings 2”, regia Andrei Dobrescu, “Watch Out For the Sunset”, regia Vlad Oancea, “Pui, cartofi prăjiţi şi-o Cola”, regia Emanuel Pârvu şi “30”, regia Iulia Rugină – vor fi proiectate şi psihanalizate în prezenţa realizatorilor şi psihanaliştilor, într-o discuţie moderată de Irina-Margareta Nistor.
Toate filmele prezentate în festival vor fi urmate de discuţii la care vor participa regizori, producători, actori, critici de film, psihanalişti şi în care publicul va fi invitat să-şi exprime opinia în sesiuni de întrebări şi răspunsuri.
Biletele pot fi achiziţionate de la Grand Cinema Digiplex, din Băneasa Shopping City, la preţul de 20 lei, cu excepţia proiecţiei “În derivă” II, unde accesul se va face pe bază de invitaţie.
Eveniment este organizat de Asociaţia FAMart, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi cu Societatea Română de Psihanaliză.















































