Ponta i-a spus interlocutorului său că anul viitor, după 20 de ani, România va încheia ciclul tranziţiei de la comunism la democraţie, şi că ceea ce îşi doreşte cel mai mult este ca în viitor, SUA să fie nu doar un partener strategic în domeniul politic şi militar, ci şi în cel economic. Cei doi oficiali au fost de acord că o democraţie este puternică acolo unde o economie este puternică.
Biden cunoştea foarte bine realităţile din România pe care a şi vizitat-o, iar ceea ce a vrut să aprofundeze în cadrul acestei discuţii a fost viziunea premierului pentru România.
„«Fiți un jucător regional!» mi-a transmis Biden şi este ceea ce şi eu îmi doresc pentru ţara mea”, a spus Ponta la sfârşitul acestei întâlniri. În această direcţie, Victor Ponta vede un tandem cu Turcia, pe care, cu ani în urmă l-a consolidat şi Adrian Năstase, chiar printr-o relaţie personală directă cu premierul Erdogan. Din păcate, această relaţie geopolitcă nu a fost continuată de guvernele următoare.
Nu s-a deschis subiectul procurorilor DNA, nu s-a spus numele lui Train Băsescu nici măcar o singură dată de către niciunul dintre cei doi, iar Joe Biden i-a spus premierului român că încurajeză companiile americane să investească în România dacă li se garantează protecţia şi predictibilitatea Guvernului din punct de vedere al cadrului legislativ şi al Justiţiei corecte.
Tema exploatării gazelor de şist a fost abordată întrucât America a creat practic peste un million de locuri de muncă doar din această ramură şi a devenit relativ independentă energetic în ultimii ani.
Ponta a declarat că independenţa energetică a României este un obiectiv aspiraţional şi pentru viziunea sa ca premier, dar că preferă să încurajeze companiile mari din acest domeniu, care au resurse financiare pentru asigurarea tuturor condiţiilor pentru protejarea mediului.
Victor Ponta este, după aproape zece ani, primul şef de Guvern din România primit la Casa Albă.
Credit de un miliar de dolari de la BM la dobânda Germaniei
Ponta s-a întâlnit ieri şi cu oficiali ai Băncii Mondiale, obținând accesarea unui credit de un miliard de dolari anual, la o dobândă “de parcă România ar avea rating AAA”, o dobândă cu care se împrumuta Germania, de pildă. Vom restitui acest credit peste șapte ani.
„S-a vorbit şi despre reformele structurale. Ieri am avut o emisiune de bonduri în euro cu dobândă de 4,2 plătim jumătate față de cât plăteam în urmă cu 2-3 ani. Am discutat despre rolul Băncii Mondiale în implementarea proiectelor şi am hotărât înfiinţarea unei unităţi de implementare chiar în cadrul Cancelariei Premierului. Sunt creditate proiecte mari, precum asistența pentru educație și sănătate. Aceste credite înseamnă bani pentru implementarea unor programe concrete, cum este restructurarea ANAF. Raed Arafat, de pildă, are un proiect pe medicină de urgență în care BM e extrem de implicată și care va fi un exemplu în toată regiunea”, a mai spus Ponta.
Senatul a aprobat proiectul de lege privind vizele
Despre tema legată de vize, premierul a menționat: “Senatul american deja a aprobat proiectul de lege, mâine (nr. miercuri 23 oct) am o întâlnire cu congresmani implicați în elaborarea proiectului. S-a confirmat participarea președintelui Comisiei Juridice. Marea discuţie despre Legea Emigraţiei îi desparte pe republicani de democrați aproape irevocabil, iar articolul care se referă la vizele pentru români şi pentru polonezi este unul care naşte constroverse între cele două partide.”.
Avionul demnitarilor, de la guvernul Italian?
Premierul Ponta a declarat într-o intervenţie la RTV că România ar putea lua avionul pentru demnitari printr-un acord interguvernamental cu statul italian.
“Guvernul italian are șase avioane, s-a hotărât să mai vândă din ele si am cerut să găsim o soluție de acord interguvernamental. Sunt convins că vor fi condiții mai bune, este vorba despre un avion pentru președintele țării, sper să nu mai trebuiască să închirieze aeronave. Costurile sunt mai mici decât să închiriezi de fiecare dată aeronave. Avionul va fi pentru președinte, premier, preşedinţii celor două Camere, chiar și miniștri”, a spus Ponta.
Premierul a mai precizat că la sfârșitul săptămânii Guvernul va discuta rectificarea bugetară și bugetul pe 2014 împreună cu delegațiile FMI, CE și BM. Săptămâna viitoare, rectificarea bugetară ar urma să fie adoptată, iar bugetul va fi dezbătut în luna noiembrie, inclusiv cu Opoziția. Premierul a menționat că nu va putea fi votat un buget multianual, întrucât nu a fost revizuită Constituția pentru a fi introdusă o asemenea prevedere. Astfel că, deși ar putea fi vorba despre o programare multianuală, bugetul pe anul viitor va fi doar pentru 2014.
La finalul întrevederii, Casa Albă a remis un comunicat de presă: “Vicepreşedintele Biden s-a întâlnit astăzi (n.r. marţi) cu prim-ministrul României, Victor Ponta. Vicepreşedintele a reafirmat angajamentul solid al Statelor Unite pentru un parteneriat strategic cu România şi a mulţumit pentru susţinerea fermă a premierului României cu privire la o serie de provocări regionale, inclusiv în Afganistan şi prin găzduirea unei baze de apărare antiracheta la Deveselu, în sprijinul înzestrărilor cheie ale NATO. Ambele contribuţii demonstrează dedicarea neclintită a României, ca partener bilateral şi aliat NATO, pentru întărirea securităţii regionale şi internaţionale.
Cei doi lideri au convenit de asemenea asupra importanţei extinderii comerţului şi investiţiilor între cele două ţări şi şi-au arătat susţinerea pentru negocierile din cadrul Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii, care are potenţialul de a genera creşteri semnificative în numărul deja substanţial de locuri de muncă susţinute prin comerţul şi investiţiile dintre SUA şi UE.
Vicepreşedintele a subliniat faptul că succesul României ca partener democratic, cu stat de drept puternic, este vital pentru întreţinerea unui climat de afaceri sănătos şi rămâne în mod considerabil printre interesele noastre comune”, se arată în comunicatul de presă emis de preşedinţia SUA.















































