Actual

Agenția de turism Genius Travel a fost exclusă din ANAT

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a exclus agenția de turism Genius Travel, pentru prejudicii morale create asociației, prejudicii de imagine create agențiilor de turism membre și nemembre, care funcționează corect și își respectă clienții, prejudicii materiale create turiștilor care au cumpărat vacanțe de la Genius Travel și nu le pot efectua.

Conform unui comunicat remis miercuri AGERPRES, ANAT a cerut explicații reprezentanților Genius Travel încă din data de 12 august, când mai mulți turiști au contactat asociația, în urma mesajului primit de la agenție prin care își anunța starea de insolvență. ANAT a îndrumat turiștii să își verifice rezervările, chiar și după ce sâmbătă agenția a declarat clienților ei și asociației că a depășit situația critică.

Plângerile au continuat și în data de 16 august, când Genius Travel a repetat anunțul referitor la deschiderea procedurii de insolvență, de data aceasta pe 19 august.

ANAT urmărește atent evoluția situației pentru a informa turiștii ce au de făcut pentru obținerea despăgubirilor legale.

Reprezentanții ANAT apreciază că situația actuală îndreptățește asociația să ceară încă o dată revizuirea cadrului legal referitor la garantarea sumelor achitate de turiști. ANAT va avansa cât de curând un proiect de act normativ pentru înființarea unui fond privat de garantare.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top