Actual

Grevă generală în Sănătate pe 31 octombrie. Medicii sunt nemulțumiți de diferențele salariale imense

 

Sindicaliștii de la Federația Sanitas au anunțat că pe data de 31 octombrie vor intra în grevă în toate spitalele dacă nu vor ajunge la un acord cu autoritățile asupra Legii salarizării.

Acțiunea va fi precedată de alte măsuri de protest, a anunțat Leonard Bărăscu, președintele Sanitas.

Marius Sepi, vicepreședintele Sanitas, a declarat pentru B1 TV că oamenii pe care federația îi reprezintă sunt extrem de nemulțumiți pentru că Ordonanțele de Urgență 20 și 43 ale Guvernului nu doar că nu au rezolvat inechitățile din sistemul sanitar și de asistență socială, dar chiar au bulversat nivelele salariale.

Sepi a dat și câteva exemple: există diferențe de până la 1.200 de lei între salariile unor angajați din spitalele clinice și alții de la spitalele neclinice, deși cu toții fac parte din aceeași categorie și sunt asistenți medicali care au aceeași fișă a postului, dar au diferențe chiar și de 800 de lei între salarii, doar pentru că unii au doar studii postliceale.

De asemenea, asistenții sociali nu primesc niciun leu prin aceste OUG, deși sunt cei mai prost plătiți bugetari la acest moment, iar asistenții medicali au primit în plus la salarii doar între 3 și 70 de lei.

Sepi a mai spus că nici nu este corect ca sporurile să fie calculate în funcție de nivelul salarial al anului 2009, când noi suntem în 2016.

Calendarul protestelor:
– 15 septembrie – începe strângerea de semnături
– începând cu 20 septembrie, în fiecare marți, membrii Sanitas vor picheta Ministerele Sănătății, Muncii și Finanțelor
– 12 octombrie – grevă japoneză
– 19 octombrie – grevă de avertisment
– 31 octombrie – grevă generală

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top