Actual

Mihai Covaliu: „Sportul românesc va avea de câștigat”

Președintele Federației Române de Scrimă, Mihai Covaliu, candidat pentru funcția de președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a declarat, vineri, că indiferent cine va ieși învingător la alegeri, sportul românesc va avea de câștigat.

„Atât eu, cât și Gabriela Szabo, cei care vom concura pentru postul de președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, suntem doi oameni care venim din domeniul sportului, suntem doi oameni care ne dorim binele sportului din țara noastră. Eu consider că sportul va avea, în general, de câștigat”, a declarat Covaliu cu prilejul participării la reuniunea „Pregătirea fizică a sportivilor de perfomanță”.

Întrebat dacă va dori să schimbe mentalitatea antrenorilor de la diferite discipline sportive, în cazul care va câștiga alegerile pentru postul de președinte al COSR, Mihai Covaliu a spus: „Noi avem nevoie acum să facem niște pași normali, care îi avem de făcut pentru a aduce sportul în zilele noastre, pentru a intra în normalitate. Eu sunt sigur că folosind tot ceea ce au bun specialiștii în domeniul pregătirii performerilor, care sunt prezenți în aceste zile la București, vom reintra în lupta pentru medalii, la marile competiții internaționale, cu sportivi bine pregătiți, dar și cu antrenori bine pregătiți. Atunci, nu am niciun dubiu că rezultatele vor reapărea din nou”, scrie Agerpres.

Foștii campioni olimpici Gabriela Szabo (atletism) și Mihai Covaliu (sabie) sunt cei doi candidați la funcția de președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, la alegerile programate pe 15 noiembrie.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top