Actual

Justiția, sub „papucul” politicului

Despre „pensiile nesimțite” ale magistraților se vorbește mult, pro și contra, în ultima vreme.  

Partea nevăzută a pensiilor nesimțite

Dragoș Cojocaru, din Liga avocaților din România, și-a expus pentru Q Magazine  punctul de vedere asupra acestui subiect care frământă România.

  1. Magistrații, vrem, nu vrem, sunt putere ăn stat. A spus-o un nene, Montesquieu, la o emisiune TV nocturnă, invitat fiind alături de Elodia, Tolea Ciumac și Mama Brățara. Așa că a-i compara cu minerii sau petroliștii (care au o muncă fizică grea, evident) duce orice discuție în derizoriu. De aceea, propun celor care au gândit măcar această comparație să se oprească din citit postarea aici.
  2. Magistrații au o responsabilitate imensă și, pe cale de consecință, un consum nervoos pe măsură.
  3. Magistrații au un volum de muncă imens. Cei care cred că ședințele de judecată reprezintă mai mult decât o zecime din activitatea profesională a unui judecător pot reciti finalul punctului 1. Magistrații lucrează toată ziua: la deliberări, la redactări. Dacă pleci sâmbătă seara în club în Centrul Vechi și îți lași mașina la Domnița Bălașa, vezi că tooate becurile de la mezanin sunt aprinse. Un magistrat român are un volum de muncă de 30-40 de ori mai mare decât cel al unui magistrat american.
  4. Magistrații lucrează în condiții infecte. Când noi, avocații, plecăm de la biroul pe care l-am amenajat unde și cum am vrut și putut, ajungem în sălile de judecată grotești, pline de mucigai. Când frunzărim la bară un dosar, ne dăm cu dezinfectant pe mâini. Ei, toate sălile alea infecte și toate dosarele alea pline de microbi își petrec toată ziua cu magistrații.
  5. Magistrații nu au voie să apară pe la televiziuni, să ia bănuți frumoși pentru fiecare apariție pe sticlă.
  6. Magistrații nu au voie să facă altceva decât magistratură. și să publice cărți sau să predea la facuiltățile de drept (dacă mai au timp să scrie și să predea), nu au voie să aibă afaceri, nu au voie să facă business.  Nu au voie nici să vândă goblenuri.
  7. Magistrații nu se pot înscrie în partide, să fie aleși și să ia indemnizații și sume forfetare pentru că „sunt în teritoriu” cum fac alții.
  8. Magistrații nu își pot negocia onorariul, precum avocații, și nu pot accepta sau nu un dosar.
  9. Magistrații mor pe capete: de cancer, de alte boli cumplite. Sau ajung să se sinucidă de atât stres.
  10. Magistrații nu se scuză niciodată că avocații au fost corupți, așa cum fac mulți dintre avocați.

Și ar mai fi…

Pentru toate acestea, magistrații au pensii nesimțite și se trezește câte un fin cunoscător al magistraților să se gândească, populist, că magistrații trebuie înfierați cu mânie proletară.

Poftiți să dați examene să intrați în magistratură și să vă bucurați de viața de magistrat cu aferenta pensie nesimțită, stimați politruci comunistoizi! Hai, curaj! Și succes!

Un avocat

Update: aflu acum că și un avocat susține această (din punctul meu de vedere) mizerie. Trist… Aș fi vrut să se concentreze pe ceea ce ar putea face pentru avocați, nu pe uciderea caprei vecinului”, este de părere Dragoș Cojocaru.

Nu se dorește o justiție cu adevărat independentă

Judecătoarea Viorica Costiniu apără și ea drepturile magistraților. Cunoscuta judecătoare este de părere că în acest moment justiția nu este lăsată să fie putere în stat.

Viorica Costiniu

„Guvernanții nu spun nimic despre datoriile pe care le are statul față de judecători și procurori încă de pe vremea lui Valeriu Stoica – ministru liberal, fostul meu coleg de complet și de instanță – când în mod nelegal nu s-au mai plătit drepturile cuvenite magistraților care au inițiat mii de procese ce sunt și acum pe rolul instanțelor întrucât, în timp, guvernele pediste, pesediste ori liberale sau tehnocrate au încălcat legea privând pe cei din sistemul judiciar de drepturile lor legale.

Și, ca nicăieri, prin OG, debitorul, adică statul suveran, a stabilit să plătească datoriile eșalonat în câțiva ani magiistraților, adică creditorilor săi(!?).

Nimeni nu spune că beneficiari ai pensiilor în discuție sunt asimilații judecătorilor (zeci de profesii au primit, prin legea lui Valeriu Stoica, calitatea de asimilați ai magistraaților), cei care nu au scris vreo minută în viața lor, nu și-au judecat semenii (ex. Dna prof. univ.dr. Liiceanu are pensie de judcător pentru că a predat la INM), nu au avut restricțiile, incompatibilitățile și riscurile judecătorilor, nici răspunderile ori obligațiile lor.

Manevrele politicienilor în privința magistraților reprezintă un conflict între puterile statului, câtă vreme prin voință politică, manipulând cu concursul mass-media (care are alte interese, de exemplu: prime time sau breaking new) opinia publică a inițiat o atitudine ostilă față de puterea judecătorească, pe care vrea să o subjuge. Și cum poate face altfel decât călcând în picioare unul din cele două elemente ale independenței justiției: independența materială.

De ani de zile, politicul refuză ca bugetul instanțelor să fie stabilit de șeful Justiției (președintele ÎCCJ) ori de CSM. În 2004, Asociația Magistraților din România a reușit să convingă și s-a prevăzut un text legal ca șeful ÎCCJ să preia bugetul de la Ministerul Justiției. Mona Pivniceru pregătise și actul normativ de trecere a bugetului la instanțe. Atunci, Justiția ar fi fost independentă politic și material, adică PUTERE ÎN STAT. Nu s-a vrut, așa că au abrogat acest text de lege.

S-a inițiat o altă politică de dezbinare în sistem, de a slăbi coeziunea asociativă din sistem pentru că nu au putut îngenunchea AMR-ul oricât au încercat.

Nimeni nu vorbește de condițiile în care s-a lucrat și se lucrează: zi lumină, în toiul nopții, indiferent că ee week-end ori zi de sărbătoare. Asta, în timp ce parlamentarii își încep munca luni după amiază și o sfârșesc joi la prânz. Să amintim de zecile și sute de dosare pe ordinea de zi a unei ședință de judecată, zeci de mii de pagini pentru o ședință de judecată. Nimeni nu vorbește de condițiile precare de muncă: 5-8 judecători într-un birou, 10-12 grefieri într-un birou, sufocați de dosare. Nimeni nu spune unde sunt sumele plătite de cei din sistemul judiciar drept contributivitate până la modificarea, din aceeași voință politică, a legii care acum ni se reproșează nouă, deși noio am respectat oricare a fost legea.  

Regimul aplicat judecatorilor/ procurorilor a fost inspirat de cel al militarilor pentru că nu au vrut să mărească indemnizațiile cum normele europene dictau și au găsit subterfugiul plății  unor sporuri pe care alte categorii le primeau (amintiți-vă sporul de ședință la parlamentari), inclusiv înlăturarea contributivității (operează doar de câțiva ani) pentru ca în acest fel să pară indemnizația mai mare.

În realitate este vorba de

1. încălcarea statului de drept prin încălcarea normelor legale a principiilor statuate încă din dreptul roman.

2. voința politică a celorlalte două  puteri de a avea un ascendent față de puterea judecătorească, adica să știe care sunt stăpânii și cât de mult depinde justiția de VREREA celor care pot manipula poporul cu instrumente politicianiste în condițiile în care EA beneficiază doar de interdicții: e obligată să aplice legea chiar dacă e proastă pentru că altfel e acuzată de denegare de dreptate; e obligată să tacă (speechless) pentru că s-a instituit obligația de rezervă și câte și mai câte…

Justiția trebuie să fie puternică prin lege și nu după cum convin sau nu politicienilor judecățile ei.

Iar când nu le convin, politicienii care țin sceptrul conducerii statului arată judecătorilor ce pot mușchii lor pentru că minte nu au”, a declarat Viorica Costiniu pentru Q Magazine.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top