Actual

GCS: 43.578 de teste au fost prelucrate la nivel național

Grupul de Comunicare Strategică a comunicat că până astăzi pe teritoriul României, au fost confirmate 4.417 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 460 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 182 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj și Mehedinți, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 360 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 274 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.379 de persoane. Alte 91.369 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 43.578 de teste.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 326 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.757 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.497.175 de lei.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top