Gândirea de grup a orbit stânga

Anul acesta, mai mulți jurnaliști cunoscuți au părăsit publicațiile de stânga după ce întâmpinaseră probleme cu superiorii din cauza așa-zisei culturi a cenzurii, a gândirii de grup și a „aversiunii față de riscul intelectual”, informează The New York Times.

• Lumea are primul ei trilionar
• USR nu susține guvernul Tomac
• Kaja Kallas’s false apartheid remarks add fuel to antisemitism fire in Europe-top european Rabbi
• Kaja Kallas generează un nou scandal. Un cunoscut rabin o acuză pe șefa diplomației europene că declarațiile sale false alimentează flăcările antisemitismului
• Prefectul de Timiș a demisionat

STÂNGA DE ASTĂZI, DIFERITĂ DE CEEEA CE A FOST CÂNDVA

Merită să ne întrebăm dacă există o legătură între cele două – adică între viziunea din ce în ce mai constrânsă a stângii despre lume și frecvența tot mai mare cu care stânga este surprinsă de lume.

Ce înseamnă stânga, în zilele noastre, cel puțin când vine vorba de viața intelectuală? Nu ceea ce era odată. Cândva era predominant liberală, deși cu margini radicale. Acum este predominant progresistă.

Pe vremuri era lipsită de respect, însă acum este pioasă. Odată credea că adevărul este cel mai bine dezvăluit prin enunțarea punctelor de vedere divergente. Acum crede că adevărul poate fi stabilit prin eliminarea lor. Odată era interesată de proces. Acum este obsedată doar de rezultate.

Cândva, stânga înțelegea, asemenea poetului și jurnalistului Walt Whitman, că noi reprezentăm mulțimi. Acum este vorba exclusiv de dualități: suntem privilegiați sau neputincioși, albi sau de culoare, rasiști sau nu, opresori sau oprimați.

Lista poate continua. Dar diferența centrală este aceasta: vechea stângă liberală a acordat atenție complexității, ambiguității, zonelor gri. Un sentiment de complexitate a indus o măsură de îndoială, inclusiv îndoiala de sine. Noua stânga încearcă, de obicei, să reducă lucrurile la elemente precum rasa, clasa și genul, în moduri care elimină ambiguitatea și îndoiala. Noua stânga este o fabrică de certitudini.

Din această fabrică au evadat scriitori precum Andrew Sullivan și Glenn Greenwald și care vor fi urmați, mai devreme sau mai târziu, de mulți alți gânditori independenți. Pentru ei, pierderea nu este devastatoare, căci au mulți urmăritori și fani și pot folosi noi platforme digitale precum Substack pentru a-și câștiga existența.

Pentru noua stânga – și publicațiile care o susțin – pierderea este mult mai mare. Aceasta își înstrăinează treptat cititorii.

Potrivit declarațiilor neîncetate ale presei, Donald Trump este președintele cel mai anti-negru, anti-hispanic și anti-femei din întreaga istorie modernă. Cu toate acestea, exit poll-ul realizat de CNN a constatat că Trump a câștigat majoritatea votului femeilor albe, atât împotriva lui Hillary Clinton, cât și a lui Joe Biden.

De asemenea, Trump și-a îmbunătățit cota de vot față de 2016, atât cu alegătorii latini, cât și cu cei negri, în timp ce a pierdut majoritatea avantajului pe care l-a avut anterior cu bărbații albi cu studii superioare – tocmai categoria cea mai favorizată de politica sa.

INSTITUȚIILE DE STÂNGA, O MONOCULTURĂ INTELECTUALĂ

Dacă dogma stângii de astăzi ar determina realitatea, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat. Identitatea rasială, etnică sau sexuală ar fi depășit orice altă considerație de vot. Dar, așa cum a declarat recent reprezentantul democrat din Texas, Henry Cuellar, pentru Axios: „Trump a făcut o treabă mult mai bună când vine vorba de înțelegerea hispanicilor. Uneori, democrații îi percep pe hispanici ca fiind un monolit.”

Alegătorii latino din districtul său din sudul Texasului au fost în mod special opriți de retorica progresistă despre sistarea finanțării poliției și opoziția față de combustibilii fosili.

Ceea ce este adevărat pentru alegătorii lui Cuellar este adevărat pentru toată lumea: oamenii sunt rareori reductibili la o singură considerație politică. Nici nu ar trebui să fie supuși unei simple judecăți morale. Motivele sunt complicate: este perfect posibil să-l vezi pe Trump ca pe omul condamnabil și să găsești totuși printre politicile lui ceva care-ți place, tot așa cum este posibil să-i admiri caracterul lui Biden dar să-i respingi politicile.

Incapacitatea aparentă a multor persoane de stânga de a admite că mai multe persoane decente ar fi putut să-l voteze pe Trump din motive întemeiate – ca un exemplu, rata șomajului care atinsese valori minime record înainte de pandemia de coronavirus – echivalează cu eșecul de a-și privi semenii cu înțelegere, cu atât mai puțin cu empatie.

Acest lucru duce la respingerea celor 73 de milioane de alegători ai lui Trump care nu pot regăsi nimic din ei înșiși în caricaturile din presă care-i prezintă drept niște indivizi albi fragili, bigoți, lacomi și oarecum proști.

Pe măsură ce stânga (și instituțiile care o reprezintă) devine din ce în ce mai mult o monocultură intelectuală, aceasta va face mai mult decât să alunge talentul, precum și părți semnificative ale publicului său. Va deveni mai neplăcută pentru cei care nu împărtășesc ipotezele sale, mai îngustă la minte și se va înșela mai des.

Pentru opozanții stângii, autovătămarea pe care o fac instituțiile înclinate spre stânga prin excomunicările lor din ce în ce mai frecvente este, în cele din urmă, o veste bună. Misterul este de ce liberalii ar vrea să-și facă asta.