Actual

A murit Costel Constantin

După ce ieri prietenii îi uraseră „La mulți ani!” cu ocazia Sf. Constantin și Elena, marele actor Costel Constantin a trecut astăzi în eternitate, la vârsta de 81 de ani.

Costel Constantin a debutat pe scena Naționalului din București în 1970, cu rolul Nick din piesă „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” de Edward Albee. A jucat în zeci de piese, printre care se numără „Săptămâna patimilor” de Paul Anghel, „Regele Lear” de William Shakespeare, „Năpasta”, „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, „Alexandru Lăpușneanu” de Virgil Stoenescu, „Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Dale Wasserman, „Ultimul set” de Marica Beligan, „Moștenirea” de Titus Popovici, „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, „Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, „Crimă pentru pământ” după Dinu Săraru etc.

Cu o carieră la fel de prodigioasă în film, Costel Constantin debutează în 1973 în „Porţile albastre ale oraşului”, regia Mircea Mureşan. Au urmat roluri importante în filmele celor mai mari regizori români: „Tănase Scatiu”, regia Dan Pița; „Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii”, regia Mircea Mureşan; „Semnul şarpelui”, regia Mircea Veroiu; „Liniştea din adâncuri”, regia Malvina Urşianu; „A unsprezecea poruncă”, regia Mircea Daneliuc; „Somnul insulei”, regia Mircea Veroiu; „Pepe şi Fifi”, regia Dan Piţa; „Omul zilei”, regia Dan Piţa; „Dulcea saună a morții”, regia Andrei Blaier.

Performanțele sale artistice au fost recompensate cu Premiul ATM pentru cel mai bun rol masculin pentru Randle Mc Murphy din „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, precum și Premiul Gopo pentru întreaga carieră în 2021.

I s-a acordat Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler în 2002. În 2012 primește o stea pe Aleea Celebrităților din București, în semn de prețuire pentru o carieră artistică de excepție.

Dumnezeu să-l odihnească-n pace!

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top