Actorii francezi, nemulțumiți de restricții, către ministrul Culturii: Dacă nu deschizi, venim să jucăm teatru la tine

În Paris sau aiurea, în restul Franței, inițiativele prin care actorii sau protagoniștii domeniului cultural încearcă să atragă atenția asupra absurdului lumii culturale – închisă din octombrie 2020 – se multiplică. Punctul culminant: ocuparea simbolică a teatrului Odeon.

• Q MAGAZINE FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU ALEXANDRU BALAN. PION. SPION. TRĂDĂTOR
• CCR dă câștig de cauză AUR: numirea membrilor CA din SRTv și SRR este neconstituțională
• Criza facturilor neplătite lovește economia
• Moțiunea de cenzură, citită în Parlament
• Programul SAFE. 12 vulnerabilități critice — procedurale, juridice, financiare și strategice — care expun statul român. Avertismentul ignorat

MOARTEA LA FOC MIC A CULTURII

În volumul „Căderea în timp”, Emil Cioran afirma la un moment dat, sceptic cu privire la viitorul civilizației europene, că o civilizație se naște cu un mit și moare atunci când te îndoiești de ea.

Este oare un simplu accident al istoriei că ocuparea unui teatru de actorii săi – 4 martie 2021, teatrul Odeon din Paris, iar de atunci continuând și azi – se petrece la doi pași de ultimul domiciliu al marelui filosof?

Nu puțini sunt cei care se întreabă, pe bună dreptate, ce ar fi avut de spus, de gândit, despre cele ce se întâmplă în aceste zile, în Paris, în lume.

Cum ar fi primit filosoful scepticismului această moarte la foc mic a culturii, această sacrificare a ei pe altarul „restricțiilor necesare pentru a preveni răspândirea pandemiei”?

Această transformare a lumii culturale, a mutării ei, din sfera emoției și a contactului cu publicului, în cea a senzațiilor reci, fără căldură sau emoție, din spatele ecranelor?

PAHARUL S-A UMPLUT, FRANCEZII SE ÎNDOIESC DE BUNA-CREDINȚĂ A GUVERNULUI LOR

Ras-le-bol (paharul este plin)! Și Cioran ar fi simțit probabil această saturație în fața unor măsuri pe cât de absurde, pe atât de nedrepte: primele închise în urmă cu un an, la începutul „oficial” al pandemiei în Europa, au fost instituțiile culturale, ele rămân în continuare închise, în timp ce unele… manifestări care necesită public, se produc, se acceptă, se perpetuează. Dreptul la a manifesta, de exemplu, care în Franța este sfânt.

Manifestațiile au loc în fiecare sfârșit de săptămână, în totală ignoranță și non-respect al vreunei minime reguli sanitare. Și atunci, în această nouă lume a dublei măsuri, de ce să nu manifesteze și „actorii” lumii culturale?

Ei bine, din 4 martie încoace, actorii teatrului Odeon au devenit și „actori”, la propriu și la figurat, ai unei rezistențe prin cultură.

Potrivit celor declarate de aceștia, foarte repede sprijiniți de localnicii acestui cartier șic situat chiar lângă Jardin de Luxembourg (care le aduc hrană, obiecte de prim uz dar și multe cuvinte de încurajare), gestul lor este o expresie a acestei „ras-le-bol” care a cuprins o mare parte a francezilor, dar și o dorință de a atrage atenția asupra morții domeniului cultural.

1968, 2021 …NICIO EVOLUȚIE

Locul este, din punct de vedere al importanței sale, simbolic: tot aici, cu 53 de ani în urmă, se organiza o altă rezistență, cea a revoltelor din 1968.

O revoltă a studenților, atunci, a celor care se ridicaseră împotriva capitalismului, consumerismului, imperialismului american și chiar împotriva puterii gaulliste; a celor care știau că teatrul Odeon nu era doar un teatru, ci „teatrul” inaugurat de generalul de Gaulle în 1959, care reprezenta pe atunci un minister al culturii condus de scriitorul André Malraux.

De data aceasta, revendicările celor aproximativ 50 de actori sunt cu mult mai simple: dacă în ’68 se cereau măriri ale salariului minim pe economie, de data aceasta se cere pur și simplu dreptul de a munci. De a-ți putea exersa activitatea.

O schimbare de paradigmă fundamentală și, de aceea, cu atât mai dureroasă.

Într-o jumătate de secol, transformarea nu este un progres, ci un regres pe care practic mâna umană l-a generat: probabil că, la o a doua vedere, spun și scriu din ce în ce mai mulți intelectuali francezi, se puteau găsi soluții inteligente, logistice, pentru a nu închide instituțiile culturale.

Mișcarea actorilor de la Odeon a fost urmată rapid de alte câteva colective de teatru din capitala Franței.

De marțea trecută, 9 martie, Théâtre de la Colline, din Paris, și Teatrul din orașul Strasbourg, au procedat la fel: actorii au ocupat simbolic locul în care muncesc, continuând astfel o rezistență prin cultură care, iată, nu doar că se propagă mai departe ci poate lua chiar și alte forme.

Théâtre de la Colline a fost ocupat, astfel, de studenţii școlii superioare de teatru, ESAD, din Paris, și elevii studioului de actorie din Asnières.

Aceştia au afişat pancarte cu sloganul: „Bachelot si tu n’ouvres pas, on vient jouer chez toi” (Bachelot, dacă nu deschizi, venim să jucăm teatru la tine).

Alexandra Badea: „Ne batem împreună pentru ceea ce credem și asta ne face bine”.

„Sunt profund emoționată de gestul lor”, scria astfel, pe pagina sa de Facebook, Alexandra Badea, dramaturg franco-român care a pus în scenă mai multe piese de teatru aici, la Colline.

„În acest tunel fără capăt, pe care nu încetăm să îl traversăm, îmi spun că tot ceea ce am încercat să facem noi, frații și surorile lor mai mari, toate luptele duse, toate eșecurile, nu au fost inutile. Când noi ne vom opri, ei vor continua să inventeze altceva. Un sens al transmiterii de valori cum nu se poate mai concret. Ne batem împreună pentru ceea ce credem și asta ne face bine”, a scris Alexandra Badea.

În timp ce din partea guvernului francez singurul răspuns este turul de discuții purtat de ministrul Culturii Bachelot cu actorii de la Odeon, situația este următoarea: teatrele și în general toate instituțiile culturale sunt închise din octombrie 2020, în interiorul unei politici sanitare care nici nu produce efecte și nici nu pare a se încheia.

De altfel, această politică sanitară e condamnată deja de majoritatea francezilor, care ar prefera o carantinare severă, dar scurtă, unei asemenea semi-carantinări lungi și aproape inutile.

Cât despre ajutoarele date angajaților din domeniul cultural, a fost acordat un „an alb” în martie 2020, adică un an de menținere a alocațiilor primite în caz de imposibilitate reală de efectuare a activității. El expiră în august 2021 și nu a fost anunțată deocamdată prelungirea acestei măsuri.

#REZISTENȚA PRIN CULTURĂ – SINE QUA NON CU #EXISTENȚA PRIN CULTURĂ

Cum scriam, nu sunt singurele inițiative de acest gen în Franța.

Rezistența prin cultură continuă și altfel.

Marc Vieillefon, violonist al ansamblului Debussy, a început un tur al Franței pe jos, în februarie 2021. Împreună cu vioara sa, străbate Franța și cântă la vioară în locurile în care poposește. Periplul său poate fi urmărit pe pagina sa de Facebook, Musirando.

De joi, 11 martie, în Paris s-a deschis primul hotel-cinema, un concept al complexului MK2, organizat și imaginat de fiul cineastului franco-român Marin Karmitz, Elisha Karmitz.

Pentru aproximativ 200 de euro cinefilii pot închiria o cameră în care ecranul imens permite și oferă vizionarea de filme de cinema, iar cina sau prânzul, micul dejun, pot fi servite în cameră.

În fine, din ce în ce mai mulți artiști au decis să ofere spectacole gratuite, în aer liber, oricând, oriunde și oricum: teatru, poezie, circ, muzică, spectacol…

#rezistența prin cultură devine similar sine qua non cu #existența prin cultură.