Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, a declarat, la România TV, că doi judecători de la Curtea Constituţională sunt incompatibili şi trebuie revocaţi din funcţii.

Life & Style

Titus Corlăţean: Doi judecători de la Curtea Constituţională sunt incompatibili şi trebuie revocaţi

El s-a referit la preşedintele Curţii, Augustin Zegrean, şi la judecătoarea Iulia Motoc. Potrivit ministrului Justiţiei, Iulia Motoc are alte trei angajamente.

CITEŞTE ŞI:

ANI: Judecătorii CCR Augustin Zegrean şi Iulia Motoc nu se află în stare de incompatibilitate

“Zegrean a făcut public declaraţii cu privire la faptul că preşedintele trebuie să reprezinte România. Este o interdicţie în Legea privind organizarea şi funcţionarea CCR de a se antepronunţa pe speţe care trebuie tratate cu discreţie, în spatele uşilor închise. Este o încălcare flagrantă a dispoziţiilor legale. Şi azi domnia sa este preşedinte al CCR şi a şi votat. Probabil a avut un rol decisiv în luarea acestor decizii“, a declarat ministrul Justiţiei.

Despre judecătoarea Iulia Motoc, Titus Corlăţean a spus că are alte trei angajamente pe lângă funcţia de judecător la CCR. Corlăţean a adresat o întrebare preşedintelui CCR şi membrilor CCR, care aveau o obligaţie în plen să constate starea de incompatibilitate şi n-au făcut-o. Ministrul suţine că legea CCR stabileşte foarte clar că funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată.

“Unul dintre judecătorii Curţii Constituţionale are alte trei angajamente. (…) Este vorba de doamna judecător Iulia Motoc. (…) Şi eu pun întrebarea atunci << Când cineva, în afara de mandatul de judecător la Curtea Constituţională, este membru în Comitetul Consultativ al Convenţiei cadru privind minorităţile naţionale, expert care merge acolo şi nu merge pe gratis, cineva care este în Consiliul de Administraţie al Agenţiei Drepturilor Fundamentale aparţinând UE şi cineva care este şi în Comitetul ONU privind drepturile omului este sau nu este în stare de incompatibilitate?>>”, a declarat Corlăţean.

Ministrul Justiţiei a mai spus că aşteaptă ca cei doi să fie revocaţi.

Lucrurile stau indubitabil din punct de vedere legal. Este o încălcare a legii, este o stare de incompatibilitate. Primul pas ar fi trebuit făcut de plenul CCR şi eu ca ministru al Justiţiei aştept mâine ca plenul CCR, potrivit legii, să constate starea de incompatibilitate şi aceşti doi judecători să-şi înceteze mandatul“, a spus ministrul Justiţiei.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top