Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, sâmbătă, la Iași, că a solicitat demiterea conducerii Direcției de Sănătate Publică și a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria”, după ce șase copii internați la ATI au murit din cauza infecției cu Serratia Marcescens, oficialul guvernamental subliniind că nu va ezita să sesizeze Parchetul General dacă va fi cazul.
- După 25 de ani, Burj Al Arab intră în renovare
- De la americani vine lumina…verde! Bogdan Ivan anunță redeschiderea Rafinăriei Petrotel deținută de ruși
- Peter Magyar: Vom suspenda serviciul de știri al presei publice
- Ce ar vota românii: AUR a ajuns să cumuleze cât PNL și USR la un loc, dar a scăzut față de ianuarie
- România a avut cândva 13 mari combinate de producție a îngrășămintelor chimice…
„Discutăm de o lipsă de aplicare a protocoalelor, de o lipsă de reacție atât a directorului DSP, cât și din partea spitalului. În momentul în care au fost identificate cele trei cazuri infectate cu acest germene de agent patogen s-a reacționat mult prea târziu, la o distanță de o săptămână. Aproape 10 zile, nu am identificat eu și echipa mea, cum au fost aplicate protocoalele pentru limitarea acestor infecții, motiv pentru care solicit schimbarea din funcție a managerului unității sanitare, de către domnul președinte (de Consiliu Județean, Costel Alexe – n.r.), iar eu voi demite fără nicio explicație și fără nicio discuție conducerea Direcției de Sănătate Publică a județului Iași”, a declarat Alexandru Rogobete, după o vizită de peste trei ore la Spitalul „Sf. Maria” din Iași.

Ministrul Sănătății a precizat că la mijlocul săptămânii viitoare vor fi cunoscute concluziile situației de la Spitalul pentru copii din Iași.
„În urma raportului Corpului de control și raportului Inspecției Sanitare de Stat, voi prezenta toate concluziile, sigur, în mod transparent și în cunoștință de cauză. Dacă se identifică neglijență în serviciu, vă asigur că voi transmite rapoartele Parchetului General”, a subliniat ministrul Sănătății.
Conform acestuia, există o serie de neconcordanțe de protocol și ceea ce afirmă personalul medical că a aplicat în urma descoperirii primelor cazuri de infectare cu bacteria Serratia.
„În 15 septembrie a fost transmisă către DSP prima informare, cum că există trei pacienți infectați cu acest germene patogen. Reacțiile au venit târziu. În 22 septembrie, de la DSP. Și lista poate continua. (…) Există un decalaj de aproape o săptămână în reacții”, a afirmat Alexandru Rogobete.
El a spus că reprezentanții DSP Iași ar fi trebuit să vină în control la Spitalul „Sf. Maria” imediat după raportarea primelor cazuri, „ținând cont că vorbim de o secție de ATI, unde avem copii nou-născuți, ținând cont că vorbim de un germene care a mai apărut în august în acest spital”.
„Din punctul meu de vedere, există o întârziere și din partea spitalului și din partea DSP”, a arătat Rogobete.
Potrivit acestuia, un alt copil care a fost interna la ATI corp A al Spitalului „Sf. Maria” și infectat cu Serratia a fost transferat la un spital din București, unde s-a negativat după trei zile. Alți doi copii, internați în aceeași zonă a unității medicale, s-au dovedit a fi negativi la acest germen patogen.
Într-o comunicare publică făcută la finalul zilei, ministrul a transmis:
„Încep prin a transmite, din nou, sincere condoleanțe familiilor îndurerate. Tragedia de la Iași este de nepermis și extrem de greu de pus în cuvinte.

Astăzi am fost la Spitalul de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași, unde am demarat și coordonat începutul controlului extins. Colegii mei din Ministerul Sănătății vor rămâne la Iași atât timp cât este nevoie, pentru a verifica, pas cu pas, tot ceea ce s-a întâmplat.
Deși spitalul se află în coordonarea administrativă a Consiliului Județean Iași, nu pot și nu voi rămâne indiferent. Am decis să mă implic direct.
Am dispus demiterea conducerii DSP Iași și am solicitat Președintelui CJ Iași schimbarea managerului spitalului, din cauza reacției întârziate și a lipsei grave de coordonare administrative și procedurale.
Raportul Corpului de Control va fi făcut public, pentru a asigura transparență și responsabilitate. Nu exclud noi demiteri și sancțiuni.
Pot să înțeleg multe, dar nepăsarea, indolența, dezordinea și haosul administrativ NU vor fi tolerate. Nu mai merge „las’ că e bine și așa”! Cine nu își face treaba, pleacă acasă – indiferent de cine este pus acolo!
Nu ne limităm doar la sancțiuni. Am decis implementarea unor măsuri ferme și concrete:
• Crearea unui program național AP-IAAM, finanțat direct de Ministerul Sănătății, pentru achiziția de dezinfectanți, materiale de protecție, echipamente, filtre HEPA și consumabile pentru reducerea infecțiilor asociate asistenței medicale.
• Modificări legislative și training obligatoriu pentru tot personalul medical privind prevenirea și limitarea infecțiilor nosocomiale.
• Extinderea echipei secțiilor ATI cu personal specializat și format corespunzător în controlul și monitorizarea infecțiilor (inclusiv prin posibilitatea de includere a medicilor epidemiologi în normativul de personal al secțiilor ATI).
• Sancțiuni clare și aplicabile imediat pentru nerespectarea protocoalelor specifice pentru controlul, monitorizarea și limitarea infecțiilor nosocomiale.
Această tragedie nu s-a produs din lipsă de echipamente sau resurse, ci din nerespectarea protocoalelor și reacția întârziată a instituțiilor.
Controlul este în desfășurare. Vom reveni transparent cu toate concluziile.”














































