Amânare în dosarul liderului PSD. Alina Mungiu Pippidi: Dragnea e o ţintă politică pentru statul de drept

În dosarul în care Liviu Dragnea este judecat pentru angajările fictive de la DGASPC Teleorman, liderul PSD este tratat discriminatoriu, din postura de dușman al șefilor DNA și SRI, și principalul rival al lui Klaus Iohannis, afirmă politologul Alina Mungiu-Pippidi.

Citiţi şi: Avem procurori activiști, cu scrupule puține și prost pregătiți

UPDATE. Instanţa supremă a amânat pentru 8 iunie pronunţarea sentinţei în dosarul lui Liviu Dragnea.

UPDATE. Instanţa supremă ar putea anunţa astăzi prima sentinţă în dosarul DGASPC Teleorman. Liviu Dragnea nu se află în ţară, ci la Berna, în Elveţia, unde se află într-o vizită oficială, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor. La ultimul termen în acest dosar,  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat sentinţa pentru marţi, 29 mai. DNA a cerut o pedeapsă de 7 ani şi jumătate pentru Liviu Dragnea, acuzat de instigare la abuz în serviciu şi de 2 ani şi jumătate pentru instigare la fals intelectual. În cazul fostei sale soţii, Bombonica Prodana, procurorii au renunţat la acuzaţii după ce aceasta a achitat partea sa de prejudiciu în dosar, respectiv 33.000 lei.

Într-un articol postat pe romaniacurata.ro, politologul Alina Mungiu-Pippidi demonstrează că în cazul lui Liviu Dragnea se poate vorbi cel mult de corupţie administrativă, care nu intra nicidecum în competenţa DNA, prejudiciul fiind sub 25.000 de euro. Iar obiceiul angajărilor fictive la stat în beneficiul partidului aflat la putere nu este unul nou, nici la noi, nici afară, fiind practicat cu succes în mai multe ţări occidentale.

Alina Mungiu Pippidi atrage atenţia că bunele intenții duc la lucruri bune doar cînd se însoțesc de discernămînt.

“Prejudiciul total este de vreo sută de mii de lei (sub 25 000 de euro), deci sub plafonul la care DNA ar trebui implicat, cf legii. E cert că, deși dl. Dragnea nu a făcut presiuni, el patrona acest gen de patrimonialism local, care e general de altfel în administrația noastră. Partidul nu mai e precum cel comunist, un partid stat, deci nu ar trebui să folosească resursele administrației locale, care ar trebui să fie autonomă față de toate partidele. Dar acesta e un deziderat în majoritatea țărilor din lume. În Franța, practica de a camufla lucrătorii de la partid în poziții publice e veche și foarte răspîndită, cu tot procesul, tardiv și cu prejudiciu de zeci de milioane, al lui Jacques Chirac care a pus zeci de angajați ai RPR pe statul de plată al primăriei Parisului în decursul anilor, pe lîngă că-și deconta vacanțe de lux în insule pentru toată familia din fondurile de protocol”, scrie Alina Mungiu-Pipiddi.

Iar exemplele continuă cu fostul premier francez Francois Fillon sau preşedintele SUA, Donald Trump, şi multe altele de pe la noi, în care apar nume considerate arhangheli ai anticorupţiei: Traian Băsescu, Emil Boc.

COSTUL ANCHETEI, MAI MARE DECÂT PREJUDICIUL

În acest context, politologul se întreabă de ce a fost ales acest caz vechi, ca un mare exemplu de corupție şi de ce au investit DNA-SRI în această anchetă mai mult decît valoarea prejudiciului în acest caz.

“Raportul cost-eficiență în cazul DGASPC e evident negativ, ascultările în sine costă mai mult ca toată tărășenia. De ce se cere pentru Liviu Dragnea, care nu a făcut direct absolut nimic, (se poate doar argumenta că el patrona peste întreg sistemul), pentru instigare la abuz în serviciu pedeapsa de zece ani, încălcîndu-se flagrant principiul proporționalității (comparați cu un viol sau un deces provocat din vina unui conducător auto), cînd nu e clar dacă infracțiunea există?”, punctează ea.

Citiţi şi: Un fost premier aruncă bomba: înțelegere între Dragnea și Kovesi

Răspunsul îl oferă tot Alina Mungiu-Pippidi:  “Liviu Dragnea e o țintă politică principală , e cel care e considerat dușmanul șefilor DNA și SRI, și principalul rival al lui Klaus Iohannis, și e tratat altfel decît ar fi tratat altcineva. De exemplu, de cum a fost tratat Emil Boc. (…) Cine citește stenogramele lungi publicate în presă nu găsește dovezi de implicare directă a lui Dragnea, numai dovezi de panică a unei mici funcționărimi, plătită cu salariul minim, dar urmărită de parcă ar fi crimă organizată, nu abuz administrativ mărunt, cerîndu-i-se un singur lucru, să îl denunțe pe Dragnea? Cum cîștigă statul de drept din asta(…)? Cum a putut ajunge o chestiune pur administrativă, care putea fi reglată fără instanță, doar cu prejudicii restituite și sancțiuni administrative, un caz de salvare a statului de drept?”

SALVARE SAU SCUFUNDARE A STATULUI DE DREPT?

De asemenea, ea se întreabă dacă nu cumva este este mai degrabă un caz de scufundare a statului de drept: “Dacă e Dragnea ăsta criminalul pe care l-am crezut, și dacă a fost ascultat atîția ani, de ce nu avem dovezi de vreo șpagă, delapidare, ceva mai serios și vrem să îi dăm zece ani pentru chestia asta, care nu e un caz de corupție individuală (nu a luat nimeni vreo șpagă), ci un abuz administrativ, care nu trebuia să ajungă în penal (și de asta presiunea pe legislația anticorupție)? Nu cumva se cer zece ani doar ca să nu aibă curaj judecătorii să îl scoată din cauză? În cazul lui Dragnea, acesta e al doilea proces în care poate fi condamnat fără dovezi directe că a făcut el ceva, doar pentru patronajul unui sistem patrimonial general, nu o fi cumva la limita statului de drept chestia asta?”.

În concluzie, Alina Mungiu-Pippidi spune că în acest caz nu e clar de partea cui e statul de drept, care nu înseamnă tratament diferențiat și disproporțional, ci exact contrariul.

“Și nu e clar dacă marți seara va merita să bem șampanie că am răzbit baronii după cinsprezece ani de luptă, sau ne vom trage palme, că încercînd să rezolvăm o problemă care era de fapt una de dezvoltare, patrimonialismul (citiți cartea mea, aici, dacă vă interesează pe bune subiectul) am creat un mecanism judiciar care poate fi manipulat politic, ducînd la condamnări arbitrare, și acum, și în viitor. Mă bucur că unii au un răspuns clar: nu e o fericire să fii cognitiv imun la complexitate? Pentru cine nu e, nu uitați că îndoiala trebuie totdeauna folosită în favoarea acuzatului, și de asta aș prefera să nu se tranșeze nimic major pentru România în acest proces dubios. Poate găsim un caz mai clar, unde e mai puțin ambiguu de partea cui e statul de drept, și nu poate fi confundat cu o vînătoare a unuia, ca aici? Că nimeni nu se poate alătura unei haite la vînătoare de om cu sentimentul că ia parte la un act de justiție, nici măcar cînd omul e superbaronul local contra căruia luptăm de cinsprezece ani. Nu salvarea unuia despre care nu mi-am schimbat părerea e în joc, ci salvarea statului de drept”, conchide politologul.

Citiţi şi: Procurorii DNA primesc lovitura de grație în dosarul Dragnea