Andrei Pleşu: Există foarte mulţi oameni citiţi şi defecţi

Nu hazul, nu charisma personală e cea care poate produce o politică adevărată.
Asta produce populism, inflamaţii sentimentale, gândire de meci", a explicat Andrei Pleşu în cadrul unei întâlniri despre „morală, morale şi prinţipuri", susţinută la Institutul Cultural Român.Citiţi, mai jos, câteva dintre ideile expuse de scriitor. Printre ideile expuse: martiriul nu este o practică autohtonă („Nu cunosc mari teologi care să fi accepxat chiar martiraje minore când s-au dărâmat biserici", în Vest, extrema dreapxă este mult mai puţin relevantă decât stânga („Când s-au împlinit 20 de ani de la momentul ''89, tot Occidentul a formulat această sărbătorire în felul următor: «Căderea Zidului Berlinului».
Nu s-a vorbit despre comunism").  De ce nu fac nimic intelectualii români Simpatia este cel mai periculos lucru!Băieţii simpatici – «a se slăbi!», vorba lui Caragiale.Nu hazul, nu charisma personală e cea poate produce o politică adevărată.Asta produce populism, inflamaţii sentimentale, gândire de meci.Rapidişti cu stelişti, băsescişti cu pontişti şi cu antonescişti.
Lumea noastră arată ca un stadion fără arbitri.Spre aşa ceva ar fi de mers, însă mă tem că e nevoie de un schimb de generaţie. Şi asta o să mai dureze."  „Mereu apare întrebarea: «De ce nu fac nimic intelectualii?De ce nu se implică?».
Iar când se implică, se spune: «Ce caută, dom''le?De ce nu-şi văd de treaba lor?De ce nu stau să scrie cărţi?Ce caută ei pe scena politică?».
Nu mi se poate reproşa că nu «m-am băgat».M-am băgat şi la Ministerul Culturii, şi la Ministerul de Externe, şi la Cotroceni… unde nu m-am băgat?Aşa încât pe forumuri sunt destui care, după fiecare articol, îmi reproşează cum am fost eu cu toate puterile. Şi cu ce m-am ales?"  „Într-o ţară în care Dan Diaconescu ia 20% din voturi, mi-e frică să mă prezint!" „În general, sunt reticent la ideea: «faceţi ceva!», pentru că în România există obiceiul ca fiecare să ceară celorlalţi să facă ceva.Ori intelectualilor, ori clasei politice, deci să facă altcineva ceva. Eu mă îndoiesc că, dacă, prin absurd, noi am intra în politică şi am candida la cine ştie ce funcţie, am avea electorat.
Nu.Aşa cum simt eu electoratul român, după 20 de ani de experienţă postrevoluţionară, nu mi-e clar care-i sunt criteriile. Într-o ţară în care Dan Diaconescu ia 20% din voturi, mi-e frică să mă prezint!Spunea fiul unui mare intelectual: «Domnu''Pleşu, vreau şi eu un pic de putere!». Şi a pus punct şi apoi a spus: «
Cât mai multă!». În România există un microb de a face politică. Îl observă şi Constantin Noica: toţi marii români au făcut ce-au făcut şi au căzut într-un fotoliu.De la Titu Maiorescu până la Iorga, de la Octavian Goga până la Lucreţiu Pătrăşcanu.Intelectualul nu e necesarmente un om de decizie, nu mai spun că nici calitatea intelectuală nu e o garanţie pentru calitatea morală.Există foarte mulţi oameni citiţi şi defecţi.Eu i-aş sfătui să stea deoparte, să fie «spectatori angajaţi», să intervină atunci când e ceva de spus, chiar dacă nu ţine nimeni cont de asta."  De ce Eliade, Cioran, Noica, Nae Ionescu au fost apropiaţi ai mişcării legionare„
Putem să ne imaginăm un răspuns de ordin psihologic.Se pare că erau episoade exasperante în felul de a face politică în România şi în felul cum arătau ele la un moment dat.Sunt momente când chiar şi cei mai paşnici spun: «Dom''le, ăştia trebuie lichidaţi, altă soluţie nu e». Tatăl meu, care era un om extrem de blând, din când în când avea o încruntătură severă şi spunea: «
Dă-mi o mitralieră şi rezolv totul».Dacă-i dădeai o mitralieră, îşi trăgea în degete."  Constantin Noica, explicându-i lui Andrei Pleşu de ce a aderat la mişcarea legionară„Întâi mărturisesc că eram exasperat de ceea ce vedeam în jur.Calea Victoriei mă exaspera.Vedeam în jurul meu oameni bine îmbrăcaţi, ajunşi, bogaţi. Şi îmi spuneam: „Ceva nu e în regulă, ăştia trebuie s-o păţească!»
Adevăru-i că au păţit-o…! Al doilea lucru: politica ajunsese extrem de confuză. Şi al treilea lucru: când mi s-a cerut să intru în mişcarea legionară, am spus: «N-o fac câtă vreme sunteţi la putere.Voi aveţi rost doar ca ferment de opoziţie.La putere nu e un loc potrivit pentru voi.
Când veţi fi în opoziţie şi veţi avea dificultăţi, promit să ader»." „Şi era în Franţa, la o bursă de doctorat în filosofie, când a avut loc rebeliunea. Şi atunci şi-a adus aminte că a promis ca, atunci când ei or să aibă dificultăţi, să adere. Şi a dat o telegramă: «V-am promis, mă execut!».A fost ceea ce el numea mai târziu «un gest etic» care l-a costat, pentru că era o gesticulaţie etică.A respectat un principiu: promisese, deci s-a înscris. Dar ultimul argument pe care l-a dat a fost următorul: «
A fost pentru prima oară în istoria modernă când am simţit căI.L.Caragiale nu mai ţine». În România, Caragiale a fost valabil tot timpul.Chiar şi sub comunism. Ştiţi definiţia lui Belu Zilber: «
Comunismul românesc a fost un amestec de I.V.Stalin şi I.L.Caragiale». 
Regreta Constantin Noica această eroare de tinereţe şi era unul dintre motivele pentru care ne sfătuia să nu ne amestecăm niciodată în politică. Însă e un fapx că generaţia lui a fost marcată de o mişcare ce voia să salveze ţara." „Comunismul a fost, la bază, o idee bună"„În Occident, extrema dreapxă este mult mai puţin relevantă, în timp ce extrema stângă este foarte activă.Sau să zicem stânga «accentuată», să nu zicem «extrema» neapărat.Dar e un fapx că există oameni care fac carieră în Occident cu o ideologie supărător stângistă.De câte ori s-a încercat, la nivel european (Consiliul Europei, comunitatea europeană), să se pună problema unei condamnări de principiu pentru declararea comunismului ca fiind o ideologie criminală, nu s-a reuşit. 
Observaţi că, atunci când s-au împlinit 20 de ani de la momentul ''89, în 2009, tot Occidentul a formulat această sărbătorire în felul următor: «Căderea Zidului Berlinului».Nu s-a vorbit despre comunism…E o cruce pe care o ducem.Nu văd o soluţie prompxă.
E adevărat că şi lucrurile sunt diferite.După război, a fost relativ uşor să faci un proces celor învinşi, cu documente, cu martori, ceea ce e mult mai complicat în cazul comunismului. Există o replică ce ni se dă des: «Da, dar comunismul a fost totuşi, la bază, o idee bună, generoasă».Nu ştiu dacă cineva care e împuşcat în cap e mai fericit dacă e împuşcat în numele unei idei generoase, decât dacă e împuşcat în cap în numele unei idei cretine.
Glonţul tot acolo merge."  România „descurcăreţilor": „Pentru descurcăreţi, orice schimbare încurcă"      „La noi există un fel de exces al adapxării.Noi ne adapxăm şi la criză!Lumea «se descurcă»: într-un fel baroc, complicat, colateral, dar se descurcă.
Aţi văzut emisiunile despre criză?Talk-show-urile sunt de o bună dispoziţie tulburătoare.Uimitor!Toţi vorbesc despre catastrofe şi fac bancuri şi râd.  Noi n-am făcut reforme într-un ritm suficient de alert, pentru că ne-am descurcat şi fără.
Dacă te descurci, nu vrei să schimbi nimic.Pentru că orice descurcăreală se adapxează la o situaţie dată.Dacă schimbi situaţia, trebuie să schimbi descurcăreala.Or, n-are rost!Pentru descurcăreţi, orice schimbare încurcă!"