Actual

Atentatul de la Nisa: Cinci suspecți puși sub acuzare și arestați

Cinci suspecți, în contact cu ucigașul înainte de atentatul de la Nisa, au fost puși sub acuzare de judecătorii antiteroriști și plasați în arest preventiv, au făcut cunoscut surse din cadrul Parchetului de la Paris, citate de AFP.

Chokri C., Mohamed Oualid W. și Ramzi A. au fost puși sub acuzare în principal pentru “complicitate la crime în formă organizată în relație cu o acțiune teroristă“, a precizat Parchetul. Ramzi A. a fost, de asemenea, pus sub acuzare pentru “infracțiuni la legislația privind armele în legătură cu o acțiune teroristă”, împreună cu un cuplu de albanezi, Artan H. și Enkeledja Z. Ultimii trei suspecți sunt bănuiți că participat la procurarea unui pistol cu care ucigașul, Mohamed Lahouaiej Bouhlel, a deschis focul asupra polițiștilor înainte de a fi împușcat.

În cadrul unei declaraţii de presă, procurorul francez a precizat că există “progrese notabile” în ancheta derulată cu ajutorul a “peste 400 de anchetatori”. Investigaţiile “au permis nu numai să confirmăm încă o dată caracterul premeditat al actului criminal comis de către Mohamed Lahouaiej Bouhlel, ci şi să stabilim că acesta a putut beneficia de susţinere şi complicităţi în pregătirea şi comiterea actului său criminal”, a declarat Mollins.
Amprentele unuia dintre suspecţi au fost găsite pe portiera din dreptul pasagerului a camionului de 19 tone cu care Lahouaiej Bouhlel a zdrobit 84 de persoane şi a rănit peste 350 de persoane.


Lahouaiej Bouhlel pare să fi gândit planul său criminal “cu mai multe luni înainte de a trece la acte”, potrivit procurorului. Tot pe telefonul atacatorului de la Nisa s-au găsit o fotografie cu un concert de pe Promenade des Anglais şi o fotografie a unui articol privind “captagon”, un drog despre care se ştie că este utilizat de jihadiștii responsabili de atentate teroriste, notează AFP.


În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top