Toate documentele care au o contribuție pentru a clarifica situația de la Revoluție trebuie declasificate, a declarat, luni, procurorul general al României, Augustin Lazăr, la sediul CSM.
Întrebat dacă va cere declasificarea unor documente despre care s-a vorbit în ordonanța de redeschidere a dosarului Revoluției, el a precizat: „Evident, toate documentele care pot să aducă o contribuție, toate documentele care au o contribuție pentru a clarifica situația de fapt la Revoluție trebuie declasificate”.
Săptămâna trecută, procurorii Secției Parchetelor Militare au dispus, în dosarul Revoluției, extinderea urmăririi penale în rem sub aspectul infracțiunii contra umanității, a anunțat PÎCCJ.
Potrivit procurorilor, incidentele armate produse într-un număr mare de localități indică faptul că s-a acționat după un plan prestabilit, ce avea drept obiectiv preluarea puterii de către noi lideri și legitimarea acestora, potrivit Agerpres.
Conform anchetatorilor, cercetările urmează a fi reluate cu privire la toate faptele care au făcut obiectul dosarului nr. 11/P/2014, inclusiv cu privire la cele comise după data de 22 decembrie 1989 pe întreg teritoriul țării, potrivit dispozițiilor reținute în încheierea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în cauză.
Ancheta în dosarul Revoluţiei, extinsă: „Noua conducere a determinat uciderea şi rănirea civililor”












































