Actual

Mitingul PNL din Piaţa Revoluţiei a început sub deviza „Go, Ciolo!” Gorghiu: PSD se hrănește din disperare, sărăcie și regrete; haideți să-i penalizăm

Mitingul din Piaţa Revoluţiei pentru lansarea candidaţilor PNL, a programului de guvernare şi pentru susţinerea lui Dacian Cioloş pentru poziţia de prim-ministru după alegerile parlamentare din 11 decembrie a început.

Peste 20.000 de simpatizanţi PNL s-au adunat la ora transmiterii acestei ştiri în centrul Capitalei, fiecare organizaţie primind „temă” să aducă un anumit număr de oameni.

Liberalii afişează pancarte cu „Cioloş prim-ministru”, „Cioloş premier 2015-2020”, „PNL Răcari susţine Julien”, „Go, Ciolo! Oltul e cu tine”, „Iaşiul merge cu Cioloş” şi steaguri PNL şi UE.

La ora 16 Piaţa Revoluţiei era aproape plină, oamenii fiind aduşi cu autocarele din toate colţurile ţării, cei din judeţe mai îndepărtate sosind de sâmbătă chiar. La ora 17 liberalii au intonat imnul.

Premierul Dacian Ciolos a urcat pe scenă, fiind prezentat mulțimii de președintele PNL Alina Gorghiu.

„Sunt aici pentru că susțineți platforma „România 100″. Nu este doar o colecție de sloganuri, de enunțuri, trebuie să ne modeleze fiecare acțiune în anii care vin. Mi-am ghidat și încerc să îmi ghidez acțiunea după propria conștiință, cea care izvorăște din inimă. Nimeni nu poate să îmi ceară sau să vă ceară să mințim, să nu spunem adevarul din teama de a răni. România guvernată cu bun simț înseamnă România guvernată prin ascultarea propriei conștiințe”, a declarat Dacian Cioloș.

Referindu-se la clipul de susţinere pe care i l-au făcut liberalii, el a susţinut că România nu se mai poate construi cu lidei mesianici, ci are nevoie ca fiecare să provoace această schimbare: Am cerut de multe ori schimbare şi unor lideri să îşi asume schimbarea, de multe ori am cerut să o facă în locul nostru. V-aş ruga, întorşi acasă, să vă gândiţi în ce fel fiecare dinte noi putem să ne schimbăm pentru a cere apoi societăţii şi leadership-ului să se schimbe, să fie mai direct şi să fie cu bun simţ. Cred că schimbarea, astăzi, începe în primul rând cu noi înşine, fiecare în parte, şi apoi asumându-ne această schimbare în bine, a accepta că se poate şi altfel şi că noi, românii, suntem la fel de buni ca şi ceilalţi, această schimbare de atitudine se va traduce şi într-o schimbare în societate.

Cioloş a atras atenţia că „lipsa implicării naşte monştri”.

„E mult mai greu să ne batem cu aceşti monştri decât să o facem la timp şi să ne asumăm această implicare, prin vot şi tot ce trebuie făcut de parlament şi guvern. Sper să avem un parlament în care toţi parlamentarii să lucreze pentru oameni, absolut toţi. Unii oameni spuneau vrem România înapoi, eu cred că mai mult ca oricând, având România noastră, şi nu trebui că o cerem, e bine să vrem o Românie înainte!. Sper să vă văd la fel de entuziaşti în fiecare zi a vieţii”, şi-a încheiat Dacian Cioloş discursul, potrivit News.ro.

Gorghiu: PSD se hrănește din disperare, sărăcie și regrete; haideți să-i penalizăm

Președintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat duminică, la mitingul de lansare a candidaților liberali la parlamentare, că PSD se hrănește din disperare, sărăcie și regrete, ea adăugând că “mârlănia” în clasa politică nu are ce să caute.

 “Niciodată nu au fost atât de mari diferențele între noi și PSD. (…) PSD se hrănește din disperare, din sărăcie, din regrete. Dragii mei liberali, haideți să facem cumva să-i penalizăm atunci când vând iluzii. Iluzia și traficul de iluzie nu dor acum în campanie, o să-i doară pe români imediat după. Avem obligația să spunem tuturor că mârlănia în politică nu mai are ce să caute”, a spus Gorghiu, la mitingul organizat în Piața Revoluției.Ea a ținut să sublinieze că PNL are o echipă puternică. “Vreau atunci când se vorbește de lucrul românesc să pun semnul egal cu lucrul bine făcut. Merităm atâta lucru, după 27 de ani”, a afirmat Gorghiu.

Președintele PNL le-a transmis participanților la miting că speră ca România să aibă un premier liberal.

“Putem da atât cât putem face. Dacă mințim, dacă supralicităm, dacă vindem iluzii, înseamnă că nu suntem noi cei care ne ridicăm la înălțimea unei nații care are cetățeni valoroși și cu aspirații, o națiune care are cetățeni cu speranțe, principii și valori merită o clasă politică la acea înălțime. Dumnezeu să ne ajute și să ne dea România la 100 de ani cu un premier liberal!”, a conchis președintele PNL.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top