George Simion și Ilan Laufer și ceilalți membri AUR consideră ASF o instituție inutilă
Foto Facebook
Actual

AUR protestează în fața ASF. RCA-ul l-aţi dublat, primele le-aţi încasat!

Preşedintele AUR, George Simion, împreună cu alţi membri ai conducerii partidului şi aproximativ 200 de susţinători, protestează, vineri, în faţa sediului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), acuzând creşterea „necontrolată” a preţurilor RCA.

„Şefii acestei instituţii au venit în Parlament, au trecut şase luni de zile, doar pentru a primi prime şi pentru a nu acţiona. De mult trebuia înfiinţat CEC Asigurări pentru a prelua acele asigurări obligatorii care erau la Astra, care erau Euroins. CEC Asigurări putea fi un angajament al statului român pentru şoferii care nu îşi permit să-şi plătească poliţa de asigurare. Nu au făcut asta, actuala conducere are datoria de a veni în faţa Parlamentului şi, în primul rând, astăzi, de a discuta cu noi. Să-l vedem pe domnul Petrescu şi să-i vedem pe cei doi vicepreşedinţi, care până mai ieri erau deputaţi, care sunt soluţiile lor pentru oamenii din stradă. Vom fi aici, în faţa fiecărei instituţii care există degeaba şi există pe bani mulţi. Au 15 salarii pe an, au prime de vacanţă”, a declarat Simion.

Protestatarii huiduie, cer oamenilor de ordine să deschidă uşile instituţiei pentru discuta cu şeful ASF şi scandează lozinci împotriva conducerii autorităţii.

„ASF – Mafie”, „RCA-ul l-aţi dublat, primele le-aţi încasat”, „ASF – Ciuma roşie”, „Deschideţi uşile, să vadă primele”, „PSD şi PNL, angajaţi la ASF”, „Hoţii de la ASF şi-au mărit salariile”, „Ruşine, ruşine să vă fie” scandau protestatarii.

Ulterior, ei au plecat, în marş, spre Piaţa Victoriei.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top