Preşedintele Traian Băsescu a primit în anul 2010 bunuri cu titlu gratuit cu prilejul unor acţiuni de protocol în valoare totală de 2430 euro, însă nu a păstrat niciunul dintre obiecte, toate rămânând în patrimoniul Administraţiei Prezidenţiale.

Politică

Băsescu a primit cadouri de protocol de peste 2.000 de euro

Potrivit informaţiilor postate pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, printre cadourile evaluate cel mai ieftin se află o statuetă ceramică pe suport de lemn "
Euro Collection", un fanion al Casei Regale Cioabă, evaluat la 5 euro, o mascotă a Universităţii din Cahul, o statuetă din plastic reprezentând un jucător de fotbal, o plachetă a Corpului Naţional al Poliţiştilor, adeverinţă pentru Cartea de Onoare a Satului Ţiganca, raionul Cantemir, şi o lingură de lemn, toate evaluate la 10 euro. Şeful statului a mai primit un bici din piele de 250 de cm în valoare de 20 de euro, un coif metalic cu vizieră, evaluat la 50 de euro şi un cuţit pentru deschiderea corespondenţei în valoare de 15 euro.Printre obiectele de protocol evaluate mai scump se află un nai în husă neagră (80 de euro), o hartă a Europei anului 1575 (100 de euro), o lucrare manuală cu gherghef de casă reprezentând un piepxar, o sabie argintie de la Ministerul Apărării, ambele în valoare de 180 de euro şi o machetă "Navă" în cutie din plastic transparent (200 de euro).Şeful statului nu a păstrat niciunul dintre cele 57 de obiecte primite în cursul anului 2010, toate fiind lăsate în patrimoniul instituţiei.Consilierul prezidenţial Anca Ilinoiu, care conduce departamentul de relaţii internaţionale, a primit o cameră digitală foto de 120 de euro şi un serviciu compus din şase pahare de cristal, în valoare de 60 de euro, şi acestea fiind lăsate în patrimoniul instituţiei.În anul 2009, preşedintele Traian Băsescu a păstrat doar trei dintre cele 90 de obiecte primite în urma unor acţiuni de protocol: un serviciu de masă pentru servit băuturi din Azerbaidjan, un tablou "Sirene în port" şi un tablou foto în care este reprezentat alături de omologul său turkmen. Şeful statului a primit în cursul anului 2009, în urma acţiunilor de protocol la care a participat în ţară şi peste hotare, 90 de obiecte, cu titlu gratuit, estimate, în total, la 4920 euro.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top