"Bun venit la Bucureşti, domnule preşedinte.Ne bucură vizita dvs şi a vicepreşedintelui grupului PPE (Jaime Mayor Oreja – n.r.) la Bucureşti, mai ales că se pare că, fără voia noastră, suntem într-o tensiune publică şi în mod cert noi nu ne-o dorim, dar nici nu putem să stăm să se prăvălească furtuna pe noi. În mod cert, trebuie să ne apărăm interesele şi chiar dacă nu sunt interese foarte mari, dar o minimă demnitate trebuie să ne-o apărăm.
Ne pare rău că s-au tensionat lucrurile public", i-a spus Băsescu lui Daul, referindu-se la dosarul Schengen."Îmi vizitez prietenii, iar atunci când îţi vizitezi prietenii trebuie să vorbeşti şi despre lucrurile care te supără şi despre lucrurile care trebuie să meargă înainte, despre Europa, dar şi pentru a pregăti următorul buget al UE, cel de după 2013", a răspuns Daul, adăugând că majoritatea membrilor grupului popularilor europeni va vota raportul referitor la aderarea României la spaţiul Schengen, dacă sunt respectate criteriile de aderare. "Pentru PPE există criterii, iar dacă acestea sunt respectate, Schengen trebuie să se extindă.Sunt om al pământului şi de aceea lucrez în fiecare zi pe brazdă şi astfel avansăm în fiecare zi.La nivelul PPE ştim că există criterii şi dacă sunt îndeplinite sunt convins că majoritatea grupului va vota raportul", a spus Daul.Pe de altă parte, acesta a atras atenţia că poziţiile legate de amânarea aderării au la bază temerile provocate de ascensiunea naţionalismului şi populismului în Europa, temeri care sunt legitime. "
Sunteţi om politic ca şi mine şi ştiţi că este legitimă preocuparea faţă frică, naţionalism şi populism dar, pe de altă parte, vă asigur de solidaritatea guvernelor de centru-dreapxa. Încercăm să stabilim adevărul şi sunt convins căRomânia va face lucruri bune", i-a spus Daul premierului Emil Boc.Liderul PPE a mai afirmat că periplul său în Europa este legat de nevoia identificării resurselor financiare ale politicilor comunitare viitoare, în condiţii dificile de criză economică. "Mă concentrez mai ales pe problemele financiare, adică să pregătim viitorul Europei în vremuri de criză.Avem nevoie să găsim resurse pentru a crea locuri de muncă prin cercetare şi inovare, pentru a discuta de o politică de apărare comună pentru a asigura pacea şi să continuăm politicile ce au funcţionat referitoare la fondurile de coeziune, dar şi politica agricolă comună", a declarat Daul.
Oficialii s-au întâlnit, la Palatul Victoria, pe agenda întâlnirii figurând aderarea România la spaţiul Schengen, politicile economice ale UE şi relaţiile cu zona estului Europei. În cadrul discuţiilor, Boc a solicitat sprijinul Partidului Popular European pentru aderarea României la Schengen. "Salut sprijinul constant al PPE pentru teme de importanţă deosebită pentru România, precum Strategia Dunării, Strategia Mării Negre, Parteneriatul Estic sau sprijinul acordat Republicii Moldova.Contăm pe acelaşi sprijin al PPE pentru aderarea României la spaţiul Schengen.România şi-a îndeplinit obligaţiile tehnice legate de aderarea la spaţiul Schengen şi nu are nevoie de un tratament privilegiat pentru aderarea la spaţiul Schengen, dar nici nu trebuie să i se aplice un tratament discriminatoriu în raport cu ceea ce au avut de îndeplinit alte state", a spus primul-ministru.











































