El a declarat că economia s-a stabilizat şi că a fost "prima lui treabă" să spună acest lucru, alături de faptul că "românii au reuşit", din moment ce tot el a fost cel blamat pentru împrumutul extern. "
Economia a fost stabilizată şi s-au luat măsurile necesare pentru ieşirea din criză.De asemeni, după evaluările încheiate de curând pot afirma fără rezerve că s-au creat condiţii pentru a se trece la o creştere economică durabilă.Suntem în afara riscurilor de derapaj, suntem în afara zonei de risc economic.Etapa care urmează este una de consolidare a situaţiei macroeconomiei şi de prefigurare a creşterii economice viitoare", a afirmat preşedintele într-o conferinţă de presă despre rezultatul discuţiilor cu delegaţia FMI şi despre viitorul acord de tip preventiv."Vă pot da foarte multe alte detalii, dar cred că prima mea treabă, pentru că am fost primul blamat pentru acest acord, a fost să vă spun că am reuşit, că economia s-a stabilizat", le-a spus Băsescu jurnaliştilor. "Şi nu eu am reuşit, românii au reuşit, că ei au suferit măsurile de restabilire macroeconomice care trebuie însă consolidate", a conchis şeful statului.











































