de Florentin Țuca, Editura Humanitas
„Florentin Ţuca e, neîndoielnic, un «expert», dar e un expert atent la spectacolul multicolor din afara expertizei sale, un om lacom de realitate, reactiv, deschis, necomplezent şi ingenios”, spune Andrei Pleșu, în prefața volumului „Gâlceava cu juristul din mine”, semnat de Florentin Țuca.
„Scrie cu dexteritate, cu umor şi, uneori, cu un incomod sarcasm. Tematica volumului de faţă depăşeşte inventarul previzibil al comentariului «tehnic». E vorba despre politică şi tenis, despre război şi despre carierismele facile, despre schimonosirea barbară a limbii şi despre isteria digitalizării, despre presă, Constituţie, religie şi cărţi. Tot ceea ce ni se oferă ne priveşte”, mai precizează Pleșu despre culegerea de texte a fondatorului casei de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații. La rândul său, autorul mărturisește: „La originea acestei cărţi stă şi plăcerea arhivării sentimentale a unor bucurii (…), ele reprezintă pentru mine expresia unor plăceri: a scrie, a povesti, a glumi şi a argumenta. Aceste articole sunt fotografiile adunate cu emoţie şi grijă într-un album pe care mă bucur ca un copil să-l pot împărtăşi.”












































