Bombele nu pot rezolva problema pentru care au fost trimise în Iran

La ultima verificare în Iran, înainte de război, experții Agenției Internaționale de Energie Atomică au contabilizat 441 kilograme cu un grad de îmbogățire de 60%, suficient pentru aproximativ 11 arme dacă ar fi îmbogățit în continuare. Informațiile arată că acesta este depozitat în instalații subterane la Natanz și Isfahan, care au supraviețuit atacurilor cu bombe GBU-57 din iunie 2025 și care nu pot fi atinse de actuala campanie aeriană. Bloomberg arată că dilema cu care se confruntă acum președintele Trump este aceea de a trimite sau nu trupe în teren, pentru a neutraliza însuși motivul care a declanșat războiul împotriva Iranului.

• Liderii lumii șocați de atacul armat din Washington, dar ușurați că Donald Trump nu a pățit nimic
• Nicușor Dan a convocat liderii partidelor pro-europene pentru discuții privind SAFE și PNRR
• Trump evacuat de urgențǎ de la Cina Corespondenților
• Ziua mondială a proprietății intelectuale
• Hijab-ul a intrat în lumina reflectoarelor la Paris

Iranul deține, de asemenea, peste 8.000 de kilograme de uraniu îmbogățit la niveluri mai scăzute.

Trump asigura la 9 martie că SUA „nu gândesc nici pe departe” să trimită trupe terestre în Iran, deși secretarul de stat Marco Rubio declara Congresului cu câteva zile înainte că „oamenii vor trebui să meargă și să-l ia”.(uraniul). Aceste două declarații sunt contradictorii, iar diferența dintre ele este tocmai locul în care se află cea mai periculoasă escaladare a acestui război.

„Nu se poate colecta uraniu îmbogățit din aer. Avioanele B-52 pot distruge o hală de centrifuge. Nu pot recupera hexafluorura de uraniu stocată în seifurile subterane fortificate de sub ea. Rachetele de croazieră pot distruge intrarea într-un tunel. Nu pot extrage canistrele sigilate în interior. Cele 3.000 de ținte lovite în unsprezece zile au degradat apărarea aeriană a Iranului, producția sa de rachete, capacitatea sa navală și infrastructura sa de comandă. Dar nu au scos niciun gram de material fisionabil din mâinile iranienilor.”, arată analistul Shanaka Anslem Perera.

Harta cu locurile în care se presupune că Iranul ar depozita uraniu Foto X

AIEA nu a mai avut acces la instalațiile nucleare iraniene de când inspectorii au fost expulzați, în timpul conflictului din iunie 2025, astfel încât realitatea de azi nu mai e cunoscută. Agenția nu poate verifica ce a fost distrus, ce a fost mutat și ce a rămas intact. Există „riscul crescut de deturnare, în special în jurul uzinei de îmbogățire a combustibilului din Isfahan”, spun unii analiști.

Dar materialul ar putea fi în aceleași seifuri pe care bombele nu le pot atinge, la fel cum există posibilitatea să fi fost dispersat în locații clandestine pe care comunitatea de informații inamică nu le-a cartografiat sau ar putea fi în drum spre o cascadă secretă de îmbogățire a uraniului, despre care AIEA nici măcar nu știe că există.

Cuvintele „Moarte Israelului” în limba persană afișate la o paradă în Iran. Programul nuclear al Iranului este considerat un mijloc de a distruge Israelul sau de a-i amenința existența.

Cercetătorii din Organizația iraniană pentru Inovare și Cercetare în domeniul Apărării (SPND) care ar opera un program de armament au fost vizați, Jabal-Amelian și Mozaffari-Nia fiind deja uciși. Dar personalul supraviețuitor s-a dispersat în case sigure, conform protocoalelor doctrinei Mosaic.

Cele 31 de comenzi autonome de la nivel local care guvernează acum infrastructura militară a Iranului includ și provincii care găzduiesc instalații nucleare. Un comandant din Isfahan sau Bushehr care controlează forțele de securitate locale controlează, de asemenea, accesul fizic la orice uraniu care este găzduit în provincia sa.

Analogiile istorice nu oferă nici ele prea mult confort. Programele de armament ale Irakului au fost demontate de inspectorii UNSCOM, care au avut acces la sol timp de ani de zile, sub mandatul ONU, după Războiul din Golf din 1991. Libia a predat voluntar materialele sale în 2003, sub presiune diplomatică. Niciuna dintre aceste situații nu a implicat un război activ cu o doctrină militară descentralizată, concepută special pentru a împiedica predarea și capitularea centralizată.

Calea pe care administrația de la Washington pare să o ia în considerare, o operațiune a forțelor speciale pentru a confisca fizic uraniul, necesită echipe terestre într-o țară apărată de 31 de comenzi autonome, cu autoritate independentă de tragere, unde locația materialului este incertă, AIEA este oarbă, iar interdicția teologică împotriva militarizării a murit odată cu clericul care a emis-o.

Campania aeriană poate distruge capacitatea Iranului de a îmbogăți mai mult uraniu, dar nu-l poate distruge pe cel care există deja.

Iar diferența dintre distrugere și colectare este diferența dintre un război aerian și un război terestru pe care președintele american spune că nu îl va purta.

Un articol din ziarul iranian din 1968 titra: „Un sfert dintre oamenii de știință din domeniul energiei nucleare din Iran sunt femei”. Fotografia arată câteva femei iraniene cu doctorat pozând în fața Teheranului.

Maiorul Saamer Pal Toorr arată că Statele Unite și Israelul au discutat însă despre trimiterea de forțe speciale în Iran pentru a securiza stocul de uraniu puternic îmbogățit, într-o etapă ulterioară a războiului, potrivit a patru surse apropiate discuțiilor.

Împiedicarea Iranului să obțină vreodată o armă nucleară este unul dintre obiectivele de război declarate ale președintelui Trump. Cele 450 de kilograme de uraniu îmbogățit în proporție de 60% ale regimului – care poate fi transformat în uraniu de calitate militară în câteva săptămâni – sunt esențiale pentru atingerea acestui obiectiv.

Orice operațiune de confiscare a materialului ar necesita prezența trupelor americane sau israeliene pe teritoriul iranian, care ar trebui să se deplaseze în instalații subterane puternic fortificate în mijlocul unui război. Rămâne neclar dacă ar fi vorba de o misiune americană, israeliană sau comună. Aceasta ar avea loc probabil numai după ce ambele țări ar fi sigure că armata iraniană nu mai poate reprezenta o amenințare serioasă pentru forțele implicate.

Administrația Trump are în vedere două variante: fie îndepărtarea completă a materialului din Iran, fie aducerea de experți nucleari pentru a-l dilua la fața locului. Misiunea ar implica probabil operatori speciali alături de oameni de știință, posibil de la Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA). Provocarea operațională de a securiza uraniul Iranului naște însă două întrebări: „Prima: unde se află? A doua: cum se ajunge la el? Apoi, mai există dilema de a-l transporta fizic sau de a-l dilua la fața locului.

Trump a declarat sâmbătă reporterilor aflați la bordul avionului Air Force One că trupele terestre sunt o posibilitate, dar numai „dintr-un motiv foarte bun”.

Complexul Arak IR-40, un reactor cu apă grea și o uzină de producție

„Dacă am face asta, [iranienii] ar fi atât de decimați încât nu ar mai putea lupta la nivel terestru”, a spus el.
Întrebat în mod specific dacă trupele ar putea interveni pentru a securiza materialul nuclear, Trump nu a exclus varianta. „La un moment dat, poate că o vom face. Nu am urmărit acest obiectiv. Nu am face-o acum. Poate o vom face mai târziu.”

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, spunea că Trump „își păstrează în mod înțelept toate opțiunile deschise și nu exclude nimic”. Dincolo de uraniu, oficialii administrației au declarat pentru Axios că s-a discutat și despre capturarea insulei Kharg, un terminal strategic responsabil pentru aproximativ 90% din exporturile de țiței ale Iranului.