"Îl pot vedea pe Emil Boc preşedinte de partid, îl pot vedea pe Blaga un foarte bun preşedinte de partid şi lista nu s-a închis, dar am fost întrebat care variantă ar putea să aducă cea mai mare susţinere a partidului.Cred că o variantă cu păstrarea lui Emil Boc şi cu Blaga preşedinte poate să aducă un 90% poate şi mai bine din partid în spatele acestei idei.Nu 90% în spatele lui Blaga sau 90% împotriva lui Boc, ci în spatele unei astfel de construcţii", a explicat Boureanu, într-un interviu HotNews-RFI,În ceea ce priveşte eventuala schimbare a lui Emil Boc, "dacă va exista", atunci, potrivit lui Boureanu, ea nu se va produce "mai devreme de trei săpxămâni, pentru că partidul are nevoie de dezbatere". "Un nou premier ar fi poate mai bine să-l numim după
Congres, un eventual nou premier.Pentru că ar veni din partea unei conduceri nou numite, care are în spate tot partidul, deci noul premier să aibă în spate noua conducere a UDMR, noua conducere a PDL, un UNPR hotărât, astfel încât să nu existe dubii la o eventuala intrare în Parlament", a afirmat democrat-liberalul.În opinia lui Boureanu, "strict pentru partid", varianta unui premier tehnocrat reprezintă "o problemă extrem de delicată". "Poate fi interpretată ca o laşitate şi ca un eşec", a comentat vicepreşedintele PDL, care a adăugat că nu crede în soluţia unui premier tehnocrat.













































