Actual

Campania de subscripție pentru Cumințenia Pământului, între „bișnițăreală” și „joc de imagine”

Campania de subscripție pentru achiziționarea operei brâncușiene „Cumințenia Pământului” nu este văzută cu ochi buni de toată clasa politică. Unii consideră că este doar un joc de imagine al Guvernului, alții cred că se face prea mult caz pentru asta când alte opere de arhitectură, monumente sunt lăsate să se ruineze. 

Deputatul Mădălin Voicu a spus, astăzi, despre campania de subscripţie că este „aproape o bişniţăreală”.

„Ca om de cultură, mie mi se pare aproape o bişniţăreală, dacă vreţi să folosesc un termen pe care-l merită acest proiect în stadiul şi în felul în care el arată astăzi. Nu sunt revoltat, ci doar mâhnit pentru că se face atâta paradă, în frunte cu doamna ministru”, a declarat Mădălin Voicu, citat de Agerpres.

Mult mai aplicat, însă, a fost fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, într-o declarație în Parlament:

„Actualul Guvern, printr-o campanie mediatică agresivă, vrea să ne facă să credem că domeniul Culturii a căpătat un loc central în actul de guvernare. Fals! Când privim acțiunile Guvernului, vedem că în spatele campaniei de imagine se ascunde dorința de a distrage atenția opiniei publice de la dezastrul păstorit în Cultură de miniștrii tehnocrați. Mă refer aici la campania de promovare a subscripției publice pentru achiziționarea sculpturii lui Constantin Brâncuși — Cumințenia Pământului. În timp ce guvernanții îndeamnă pe români să doneze bani pentru această sculptură, pentru a strânge suma de 6 milioane de euro, sau aproximativ 26,7 milioane de lei, la rectificarea bugetară din luna august Ministerului Culturii i-au fost tăiate 179,5 milioane lei, de șapte ori suma cerută populației”.

Ionuț Vulpescu este de părere că actualii guvernanți nu sunt interesați de promovarea culturii și a operei lui Brâncuși, iar campania pentru achiziționarea sculpturii este doar „un joc de imagine”, având în vedere lipsa de acțiune în cazul dosarului pentru includerea în patrimoniul UNESCO a ansamblului „Calea Eroilor” din Târgu Jiu și în ceea ce privește înființarea Muzeului Național „Constantin Brâncuși”.

„Coroborând toate acestea, putem concluziona că, sub pretextul sprijinului acordat culturii naționale, care este admirabil, sublim am putea zice, dar lipsește cu desăvârșire, actualul Executiv a transformat o intenție bună, de altfel, într-un joc de imagine. Și nu orice fel de joc, ci unul finanțat pe spinarea cetățenilor acestei țări, și de pe urma căruia în niciun caz nu profită cultura română”.

Încă de la începutul acestei campanii au fost voci care au protestat împotriva colectei de la populație a sumei necesare pentru achiziționarea operei lui Brâncuși. Chiar și stră-strănepoata lui Brâncuși, Luminița Brâncuși, declara, în luna aprilie, că știe din „discuții cu oamenii de pe stradă, cunoștințe, diverse persoane” că această subscripție „nu prea este agreată mai de nimeni”.

De asemenea, europarlamentarul Mircea Diaconu era de părere că „Această operă nu va păți nimic – că va fi în România, că va fi la Luvru, nu va păți nimic, va sta lângă Mona Lisa, ceea ce e onorabil și perfect pentru România. Dar ce se întâmplă cu altele din țara asta care mor? Cazinoul din Constanța se varsă în mare”.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top